În caz că nu ai observat, tastatura mecanică a devenit recent un must-have. Dacă acum 7-8 ani era o chestie rară și misterioasă, mai nou oricine ia PC gamingul în serios are o tastatură mecanică.
Dar pentru cei care încă se întreabă ce e aia o tastatură mecanică și de ce ai vrea una, hai să încercăm să explicăm împreună avantajele unei asemenea investiții. Spun investiție pentru că o tastatură mecanică decentă va costa cel puțin 400-500 Ron.
Evident că nu vom atinge subiecte care țin de preferințele fiecăruia, cum ar fi culori, materiale, ce funcționalități extra are (USB passthrough, conectori audio, volume control, macro switches, multimedia keys, Leduri RGB, iluminat prin legende sau prin jurul lor) ci m-am limitat la cele mai importante lucruri în alegerea unei tastaturi mecanice: Forma și SWITCH-URILE. Pentru că de asta vă veți lovi cel mai des. Dacă nu îți place cum se simte tastatura degeaba ai 10 USB-uri la ea și poți să legi sistemul audio la PC dacă ea te încurcă la tastare…
Termeni folosiți
switch – mecanismul din fiecare tastă care stă la baza tastaturii. De obicei switch-urile mecanice se folosesc de arcuri metalice
Punct de actuare (actuation point) – punctul la care se înregistrează tasta apăsată. Pentru tastaturile mecanice acesta diferă de punctul de bottom-out
Punct de bottom-out – punctul la care tasta este apăsată la maxim. La tastaturile de tip membrană, sau plastic dome, acest punct coincide cu punctul de actuare.
Punct de reset – starea tastei la care se poate reînregistra o apăsare. Acest punct nu coincide întotdeauna cu punctul de „relanti” al tastei (sau punctul la care este împinsă de arcul intern)
Travel – distanța între punctul de bottom-out şi punctul la care stă tasta în mod normal
Box Switch – tip relativ nou de switch care are tija diferită de tija standard de Cherry MX cu care ne-am obișnuit.
Linear – switch-uri care nu au un bump la actuare
Tactil – switch-uri care au un bump la actuare
Clicky – switch-uri cu bump si click la actuare – cele mai gălăgioase
Să enumerăm avantajele si dezavantajele pe care le vom dezvolta apoi:
Pro:
- Mai rapidă
- Tastele rezistă mult mai mult
- Tastatura este mai masivă și mai rezistentă
- Nu se slăbesc tastele în timp.
- Poate ajuta, în timp, la creșterea vitezei de tastare
Contra:
- Costul ridicat
- Mai masivă și mai zgomotoasă (pentru cele mai populare switch-uri)
Ce este o tastatură de tip Rubber Dome, sau Plastic Dome
O tastatură de tip Rubber Dome/Plastic Dome este tastatura care a apărut ca un produs cât mai ieftin, deoarece este compusă din 3 straturi: Placa cu circuite, membrana de plastic și tastele în sine, care de obicei sunt legate împreună, dar există și modele cu taste individuale.
Tasta transmite semnal în momentul în care faci Bottom-Out, adică membrana din plastic este comprimată la maxim și face contact pe placa de circuite, pentru a trimite semnal mai departe către PC. Membrana de plastic este responsabilă și pentru elasticitatea necesară tastei să revină la poziția de reset. Fiind o singură placă de circuite pentru toate tastele, în funcție de modelul de tastatură, pot apărea următoarele probleme:
- Dacă tastele sunt legate în serie pot dispărea click-uri dacă apeși în același timp mai multe taste.
- Dacă o zonă a plăcii se deteriorează/îndoaie/rupe/strică, atunci pot fi afectate taste multiple. Dacă acea zonă este la o intersecție a mai multor circuite atunci e posibil să pierzi tot circuitul și, implicit, tastatura să nu mai funcționeze.
- În funcție de lungimea și complexitatea circuitului pot apărea întârzieri
De asemenea, în timp, membrana de plastic își pierde din proprietăți. Astfel, tastatura pare că „obosește”. Nu vi s-a întâmplat niciodată să luați aceeași tastatură, dar nouă, și să vi se pară că nu se apasă la fel de bine ca a voastră, deși e același model? Pe lângă murdărie, membrana oricum se tasează în timp. Din această cauză tastatura nu se mai simte la fel, dar nici nu se mai așează la fel.
Tastaturile bazate pe această construcție rezistă mult mai puțin decât cele mecanice.
Totuși, un mare avantaj al acestora este prețul. O tastatură cu acest sistem poate costa de 10-20 ori mai puțin ca o tastatură mecanică. Deci pentru birouri, pentru muncă, pentru oricine vrea să le schimbe foarte repede, ele sunt ideale.
Ce este o tastatură mecanică?
Tastaturile vechi erau majoritatea mecanice, dar între timp au scăzut considerabil în popularitate din cauza costurilor ridicate de producție și a apariției celor cu Plastic/Membrane Dome care sunt extem de ieftine.
Tastatura mecanică este compusă din taste individuale în care fiecare tastă are un switch complet înauntru/dedesubt. Acesta este compus dintr-un arc, o tijă pentru contact și carcasa switch-ului. Toate stau pe un PCB (Printed Circuit Board) care este creierul operațiunii.
Aceasta, grație construcției, poate înregistra toate apăsările în același timp, spre deosebire de cea de plastic, care, chiar și cu multe tehnici diferite, nu poate atinge această performanță.
Avantajul față de o tastatură comună este că fiecare tastă este individuală, neafectată de cele din jur și tot mecanismul este separat. Astfel dacă pică o anumită tastă, ea poate fi înlocuită rapid (recomand să nu încerci dacă nu te pricepi).
Tastaturile se diferențiază în principal prin tipul switch-urilor instalate. Acestea pot fi Clicky, Tactile sau Lineare și pot avea diferite rezistențe la apăsare. Tastaturile mecanice sunt mult mai greoaie, din cauza construcției, dar și mult mai rezistente, iar switch-urile au o durată de viață mult mai lungă decât membrana de plastic. De obicei sunt considerabil mai scumpe decât cele tradiționale.
O altă diferență majoră față de tastaturile pe bază de Membrană/Plastic Dome este faptul că apăsarea se înregistrează înainte de apăsarea completă a tastei (Bottom-Out), la punctul de actuare. Astfel, dacă te lupți cu alt gamer care are tastatura pe membrană și amândoi apăsați în aceiași milisecundă o tastă, tu vei avea avantajul că se va înregistra înaintea lui întotdeauna. Chiar dacă diferențele de timp sunt minore, se simt.
De asemenea te poți învăța metoda de touch-typing, adică apăsarea tastei doar până la punctul de actuare, fără a o apăsa complet. Această metodă va crește numărul de cuvinte pe minut tastate, dar este dificil de controlat în mijlocul jocurilor, unde oricum ai tendința să apeși tastele până la fund orice ar fi.
Principalele Forme (Form factors) ale tastaturilor mecanice
Tastaturile au diferite mărimi bazate strict pe numărul de taste incluse în layout. Procentele sunt aproximative, deoarece pot varia tastele prezente, dar nu cu mult.
Mai jos am încercat să enumăr, în formă tabelară, cele mai comune mărimi de tastaturi și ce grupuri de taste conțin de obicei.
Mărime | Nr. Taste | Numpad | F Keys | Săgeți | Home+ Del + PgUp | Numere | Alfabet |
Full (100%) | 104 | DA | DA | DA | DA | DA | DA |
1800 Compact (96%) | 94-100 | DA | DA | DA | NU | DA | DA |
TKL | 87 | NU | DA | DA | DA | DA | DA |
75% | 80-84 | NU | DA | DA | DA | DA | DA |
65% | 66-69 | NU | NU | DA | DA | DA | DA |
60% | 58-65 | NU | NU | NU | NU | DA | DA |
40% | 40-44 | NU | NU | NU | NU | NU | DA |
Tipuri principale de Switch-uri
Ani de zile monopolul a fost deținut de către firma Cherry care producea câteva tipuri diferite de switch-uri. Acum avem mai multe posibilități, deoarece le-a expirat patentul la un moment dat, dar vom enumera pe cele mai populare. În general, producătorii concurenți Cherry păstrează aceleasi culori pentru switch-urile principale pentru familiaritate. (Exemplu un HyperX Red Linear este aproape identic cu un Cherry MX Red, la fel ca Gateron Red, Kailh Red sau ASUS NX Red)
Cherry MX Blue
- Tip: Clicky
- Forța necesară actuării: 45 cN
- Punct de actuare: 2mm
- Travel (punct de bottom out): 4mm
- Durată de viață: 50 milioane apăsări pentru fiecare switch.
Switch-urile Cherry MX Blue au fost o perioadă cele mai răspândite și sunt responsabile pentru imprimarea în mintea tuturor a sunetului acela de tastatură mecanică extrem de zgomotoasă și a click-ului extra la fiecare tastă. Acestea necesită o forță de apăsare destul de redusă (45 cN) comparativ cu alte modele și sunt recomandate pentru cei care tastează foarte mult. Datorită bump-ului și a clickului de la apăsare acestea sunt cele mai bune pentru cei care doresc să învețe touch-typing (O tehnică de tastare foarte rapidă în care nu mai apeși tasta până la bottom-out, te oprești exact la punctul de actuare).
Personal nu le recomand deoarece mi se pare extrem de enervant acel click în plus.
Cherry MX Black
- Tip: Linear
- Forța necesară actuării: 60 cN
- Punct de actuare: 2mm
- Travel : 4mm
- Durată de viață: 50 milioane apăsări pentru fiecare switch.
Cherry MX Black au fost folosite foarte mult în zona de gaming, mai nou scăzând în urma switch-urilor Cherry MX Brown, MX Red sau MX Speed ca popularitate. De departe cele mai greu de apăsat, dar foarte indicate pentru gamerii care apasă mai violent tastele. Nu sunt recomandate pentru cei care scriu foarte mult la tastatură deoarece intervine oboseala degetelor după un timp. Fiind de tip Linear, fără nici un fel de feedback la apăsare, nu sunt la fel de zgomotoase ca cele Blue.
Personal nu am avut nici o problemă cu acest tip de switch-uri, având un Mionix Zibal 60 timp de 4 ani și folosindu-l foarte mult. Pentru unele persoane pot fi obositoare după un timp.
Cherry MX Brown
- Tip: Tactil
- Forța necesară actuării: 45 cN
- Punct de actuare: 2mm
- Travel: 4mm
- Durată de viață: 50 milioane apăsări pentru fiecare switch.
Cherry MX Brown sunt la fel ca Cherry MX Blue ca și forța de apăsare, dar fără click-ul de la actuare. Bump-ul încă se simte, deci se poate distinge ușor punctul de actuare. Pentru cei care preferă acel bump, recomand Cherry MX Brown, pentru că sunt mai puțin zgomotoase ca și MX Blue.
Cherry MX Red
- Tip: Linear
- Forța necesară actuării: 45 cN
- Punct de actuare: 2mm
- Travel (punct de bottom out): 4mm
- Durată de viață: 50 milioane apăsări pentru fiecare switch.
Cherry MX Red sunt exact la fel ca Cherry MX Blue ca fortă de apăsare, doar că sunt lineare, fără nici un fel de feedback, atât tactil cât și auditiv, în punctul de actuare.
Folosesc zilnic un Corsair K70 RGB cu switch-uri Cherry MX Red și nu m-aș întoarce la Cherry MX Black. Nu mi s-a întâmplat să obosesc la tastare, dar am impresia că scriu mai repede pe aceasta și feel-ul tastelor este mai ok.
Cherry MX Speed
- Tip: Linear
- Forța necesară actuării: 45 cN
- Punct de actuare: 1,2mm
- Travel: 3,4mm
- Durată de viață: 50 milioane apăsări pentru fiecare switch.
Cea mai nouă adiție în lineup-ul Cherry MX: Cherry MX Speed. Ce le diferențiază față de restul switch-urilor produse de Cherry este faptul că punctul de actuare este mult mai sus, la 1,2mm față de 2 mm. Acest lucru face apăsarea lor și mai rapidă. Forța de apăsare este aceiaşi ca la Blue, Red sau Brown.
Romer-G
- Tip: Linear, Clicky sau Tactil
- Forța necesară actuării: 45 cN
- Punct de actuare: 1,5mm
- Travel: 3mm
- Durată de viață: 70 milioane apăsări pentru fiecare switch
Switch-urile Romer-G sunt cele create de cei de la Logitech, în parteneriat cu Omron. De aceea le vom întâlni doar în modelele de top Logitech.
Diferențele față de concurența de la Cherry MX constau într-un punct de actuare mai ridicat (1,5mm față de 2mm cel mai des, şi travel de 3mm față de 4mm) dar şi într-un mecanism de contacte redundante care asigură o durată de viață mai mare, 70 milioane de apăsări față de 50 milioane la Cherry MX. Sincer, nu ştiu cât de important poate fi acest lucru deoarece nu am schimbat niciodata o tastatură mecanică fiindcă nu îi mai funcționau tastele. Doar stricat/distrus cu suc/murdarit/luat alta mai bună.
Tastatura mecanică de la Razer
Razer şi-a dezvoltat propriile switch-uri împreună cu alți producători, ba chiar ulterior linia de producţie proprie.
Tipurile principale de switch-uri folosite de Razer sunt:
Razer Green:
- Tip: Clicky
- Forța necesară actuării: 50 cN
- Punct de actuare: 1,9mm
- Travel : 4mm
- Durată de viață: 80 milioane apăsări pentru fiecare switch.
Razer Orange:
- Tip: Tactil
- Forța necesară actuării: 45 cN
- Punct de actuare: 1,9mm
- Travel : 4mm
- Durată de viață: 80 milioane apăsări pentru fiecare switch.
Razer Yellow:
- Tip: Linear
- Forța necesară actuării: 45 cN
- Punct de actuare: 1,2mm
- Travel : 3,5mm
- Durată de viață: 80 milioane apăsări pentru fiecare switch.
Razer Green are o forță necesară apăsării de 50cN. Acest lucru le face mai greoaie decât majoritatea competiției şi poate duce la obosirea degetelor, pentru unele persoane, în sesiunile lungi de gaming/typing.
Razer Orange pare a fi concurentul direct al lui Cherry MX Brown, având o diferență de 0.1mm între punctele de actuare, cu travel identic. A doua diferență este durata de viață
Cel mai nou switch în lineup-ul Razer este Razer Yellow. La o primă impresie acesta pare să concureze cu Cherry MX Red, dar mai mult ca sigur este făcut să se bată cu Cherry MX Speed, deoarece are punctul de actuare la aceiași distanță de 1,2mm. Avantajul față de Cherry MX Speed ar fi că are o rezistență mai mare în timp.
De asemenea, toate trei modelele se laudă cu o durată de viaţă de 80 milioane apăsări. Revin cu ideea că nu am avut nici o problemă vreodată să moară un switch, dar pentru cei care vor durata de viață maximă e bine de ştiut că e oferită de Razer.
Razer Opto-Mechanical
Razer a lansat recent, modelul nou de tastatură Huntsman, care are în dotare noile switch-uri Purple, Opto-Mechanical.
Ce înseamna switch-uri Opto-Mechanical? Acestea sunt switch-uri mecanice care folosesc ca actuare un senzor optic, în loc de un sistem mecanic de contact. Acesta preia un laser care este întrerupt doar când switch-ul nu este actuat. Astfel acel bump prezent la switch-urile tactile nu mai încurcă punctul de actuare și cel de reset. De asemenea, conform Razer, acestea au un lifespan de 100 milioane click-uri. Doar că pare mult mai complicat de reparat și sper că sunt ușor de înlocuit. Actuarea se întâmplă la 1.5mm, deci sunt foarte rapide, comparativ cu razer Orange, sau Cherry MX Speed. Ca feel, au în componență bare de stabilizare pentru a elimina wiggle-ul tastelor. Sunt extrem de curios cum sunt și abia aștept să le testez.
- Tip: Clicky și Light (Un fel de Tactile dar mai slab)
- Forța necesară actuării: 45 cN
- Punct de actuare: 1,5mm
- Travel : 3,5mm
- Durată de viață: 100 milioane apăsări pentru fiecare switch.
Box Switches
Diferența între Switch-urile MX și Box este tija. Construcția ei este diferită, encapsulată (Boxed), astfel oferind extra stabilizare cu tasta apăsată la maxim și rezistență la apă/praf sporită. Acestea sunt puțin mai pretențioase la frecare și adesea sunt lubrifiate.
Hibride
Atât Logitech cât şi Razer au dezvoltat sisteme hibride de switch-uri plastic-dome şi mecanice. Acestea pretind că dau avantajele ambelor platforme dar sunt destul de noi şi nu am apucat să mă joc cu niciuna, aşa că nu pot descrie nimic. Voi updata această secțiune după ce mă voi juca cu una.
Forme Keycaps
Pe scurt, există mai multe forme pentru keycapurile folosite în tastatura ta. Cele mai populare tastaturi au standardul Cherry, dar recent devin din ce în ce mai diverse chiar și la acest capitol. Mai jos cele mai întâlnite forme, fiecare având plusuri și minusuri în funcție de destinația și utilizarea principală a tastaturii.
Recomandări finale.
Deoarece în jurul anilor 2014-2015, Cherry, compania care produce majoritatea switch-urilor prezente în tastaturile mecanice populare, nu mai făcea față și le-a expirat patentul, au apărut multe alte clone, iar numărul de producători de switch-uri este în continuă creștere. Recomand pe cât posibil testarea diferitelor switch-uri, pentru a nu alege ceva cu care să nu te înțelegi. Acest lucru se poate face ușor atât la retaileri dar mai ales la diferitele evenimente care au loc în țară, evenimente unde mulți producători vin să își afișeze tastaturile pentru a fi pipăite, ba chiar la unele standuri le poți cumpăra pe loc.
O tastatură bună a devenit deja o investiție. Dacă acum ceva timp le schimbai o dată la câteva luni şi nu dădeai mai mult de 30-40 de lei pe una, acum deja trebuie să iei în considerare o tonă de factori în achiziția unei tastaturi care trebuie să te țină minim 2 ani. Sper că am răspuns la majoritatea întrebărilor cât de cât basic despre fenomenul tastaturilor mecanice. Pentru cei care doresc și mai multă informație și sunt interesați de diagrame denumite Force Curve, ca să vadă exact grafice complexe, fiecare producător (Cherry, Razer, Omron/Logitech, Kaihua, Gateron, samd) au publicate pe site-ul propriu astfel de diagrame. Pentru articolul curent nu le-am considerat relevante deoarece sunt destul de greu de explicat și implică distanțarea de natura simplistă pe care voiam să o mențin în explicațiile mele.
Personal eu recomand brandul Corsair pentru că fac nişte tastaturi care nu numai că sunt rezistente şi chiar bune, dar construcţia din aluminiu arată chiar foarte bine. Tastatura mea preferată, pe care o şi folosesc cel mai des, rămâne Corsair K70 RGB cu switch-uri Cherry MX Red/Brown, pe care o voi retrage după ce a apărut AQIRYS Adara și am descoperit lumea tastaturilor modificate cu degetele mele, nu doar din video-uri online.
Pe viitor va urma și un articol, linkuit aici desigur, despre tastaturile custom și ce implică acea lume.