Ce faci când cauți un laptop doar pentru muncă sau școală, fără să plătești extra pentru capacități de gaming pentru care ai deja PC-ul? Sau un model exclusiv pe care să scrii, să-ți aduni gândurile din deplasare ca să nu uiți exact fraza pe care voiai să o introduci într-un review. Ei bine hai să vedem un pretendent pentru acest rol: Acer Aspire 5 și ce știe el să facă fără să te spargă la buzunar.

Specificații
- Cod – A515-57-713N
- Procesor – Intel Core i7 – 12650H 2.3 GHz Deca Core
- Dimensiune ecran – 15.6 inchi – 39.5 cm
- Tip Display – IPS LCD
- Tratament ecran – Mat
- Rezoluție – 1920 x 1080
- Pixel Density – 141 ppi
- Refresh Rate – 60 Hz
- Aspect Ratio – 16:9
- Placă video – Integrată – Intel UHD Graphics cu memorie partajată
- Putere grafică maximă – 25W
- Storage – 512GB – PCIe NVMe M.2
- SDRAM – 16GB DDR4 SDRAM
- Wi-Fi IEEE 802.11 a/b/g/n/ac/ax
- Bluetooth 5.1 sau mai nou
- Tastatură + numpad iluminată
- Porturi:
- HDMI Output
- USB 3.2 Gen 1 Type-A x 3
- USB 3.2 Gen 2 Type-C x 1
- RJ-45
- Baterie
- Capacitate – 48 Wh
- Tip – Li-Polimer
- Număr celule – 3
- Durată de viață maximă – 8 ore
- Difuzoare 2.0
- Tastatură iluminată
- Consum maxim – 90W
- Greutate – 1.76 Kg
- Dimensiuni – 17.90 x 362.9 x 237.8 mm

Nu uita: dacă ți-a plăcut sau ți-a fost util acest review poți oricând să susții acest blog utilizând linkul de afiliere de la Emag cu maxim 24h înainte să cumperi orice de pe același dispozitiv. Nu adaugă costuri suplimentare. Mersi <3
Design/Construcție
Ca și fratele mai mare, aspectul general al lui Aspire 5 este unul destul de minimalist.
Nu remarcăm decât un singur branding Acer lucios pe spatele lui Aspire 5 și nimic altceva, doar metalul carcasei. Acesta atrage puține amprente vizibile în mare parte fix atunci când i-ai făcut deja pozele.


Baza sau spatele lui Aspire 5 este de plastic. Aceasta are grile pentru asigurarea fluxului de aer intake și diferite cutouts pentru disiparea aerului cald. De asemenea putem observa în dreapta/stânga jos cele 2 difuzoare care flanchează piciorușele.



Piciorușele sunt cauciucate și puțin înalte pentru a asigura stabilitate laptopului dar și pentru a-l ridica puțin de la sol.

Evacuările sistemului de răcire sunt amplasate pe lateral spate.

Balamaua permite o deschidere amplă de aproximativ 145 grade, cu sistemul de suporți cauciucați de pe spatele ecranului care ajung sub laptop, prin rotație, pentru a-l ridica și mai mult de pe birou, facilitând un flux mai bun al aerului.




Mișcarea și balamaua este suficient de solidă pentru un astfel de laptop. Acesta nu flexează prea mult.
Ecranul este flancat de rame destul de generoase pe toate laturile. Pe partea central inferioară regăsim încă un logo lucios Acer.






La capitolul conectivitate, Aspire 5 stă decent, având în dotare:
- HDMI Output
- USB 3.2 Gen 1 Type-A x 2
- USB 3.2 Gen 2 Type-C x 1
- RJ-45
- Combo Jack
- Kensington Lock



Aspire 5 este și mai ușor ca fratele mai mare Aspire 7, la numai 1.76 Kg, în mare parte și pentru că lipsește chipsetul video dedicat din ecuație.
Performanță
Ecran
Panoul lui Aspire 5 este IPS, ceea ce înseamnă unghiuri de vizualizare bune și culori redate decente. Vei putea viziona conținut multimedia, WFH, juca jocuri mai puțin demanding prin pauze. Acest ecran acoperă cam 60% din spectrul de culori sRGB la 250cd/m2 ceea ce poate fi puțin pentru anumiți utilizatori pro. Cert e că în imaginile folosite pentru testare, pe zonele de fade nu s-au pixelat culorile și tranziția între diferitele nuanțe redate a fost smooth, lucru bun.
Deja tradiționalele video-uri pe care le utilizez în sublinierea diferitelor scenarii/culori (Iceland 4K și Costa Rica 4K plus niște imagini speciale ultra high quality) îmi oferă o imagine asupra a ceea ce poate acest panou. Deși verdele în general arată bine nu este extraordinar de puternic, lucru valabil și pentru nuanțele de roșu.














Sistemul de balamale din dotarea lui Aspire 5 este întâlnit și la alte serii de laptopuri din gama Acer, precum seria Swift. Acestea laptopul de pe birou puțin atât pentru a facilita un airflow mai bun dar și pentru o ergonomie a tastării și a poziției mâinilor mai bună. Pentru aderență avem și niște extra piciorușe cauciucate pe spatele ecranului.
Cei 15GB RAM instalați pe versiunea testată pot fi extinși până la 32. (Ai doar 2 sloturi disponibile, în cazul în care ai deja 2 stickuri preinstalate va trebui să cumperi 2 de 16, pentru a atinge maximul de 32GB) Un mic dezavantaj este faptul că este DDR4 și nu 5 ca la fratele mai mare. Ce înseamnă aceasta?
AcerSense
AcerSense este varianta mai chill a lui PredatorSense sau NitroSense, aplicații de control a funcțiilor cheie a lui Aspire 5 sau a comportamentului acestuia în diferite momente. Toate acestea pot afecta longevitatea bateriei dar și performanța laptopului.
Ca alte mici modificări poți umbla la cum se aude microfonul sau cum se încarcă Aspire (Optimised vs Full Charge)





În mod evident când vrei să te joci pe el diferite jocuri sau vrei să extragi maximul de putere din procesorul Intel Core i7 – 12650H 2.3 GHz Deca Core va trebui să treci laptopul în modul Performance (Mod disponibil doar cât ești legat la priză).
Îmi place paleta de culori AcerSense, este plăcută dar lipsește un Dark Mode, cel puțin momentan.
Benchmarks/Teste Sintetice și Gaming
- Cinebench sau chinuitorul principal al tuturor dispozitivelor care-mi pică pe mână a scos aproximativ 11000 Multi Core + 1700 Single Core în R23 și cam 650 Multi Core și 100 Single Core în varianta 2024. Acesta ne indică un procesor rezonabil, capabil să parcurgă diferite taskuri destul de demanding din ce alegi tu să-i arunci în față. Nu va fi la nivelul unui i7 întâlnit pe multe dispozitive de gaming (Care de obicei se învârt pe la 14-15 mii de puncte în Multi Core în Cinebench R23) dar nici slab nu este și nu-ți arde buzunarul, un lucru important de menționat.








- Al doilea evaluator al puterii de procesare la care apelez de obicei este Geekbench 6. Aici scorurile obținute sunt la nivel cu cele observate mai sus în seria Cinebench.








- SSD-ul de 512GB din dotearea lui Aspire 5, modelul testat, este PCIe 4, ceea ce înseamnă că atinge 5000 MB/s citire și 4000 MB/s pe scriere, cu diferite alte valori și teste random care susțin aceste viteze. Acest lucru se traduce într-o experiență fluidă și rapidă a sistemului de operare dar și scurtarea timpului de așteptare în timpi de încărcare a diferitelor programe sau copierea fișierelor.


- Secțiunea de 3DMark este considerabil mai redusă în cazul unui laptop al cărui scop principal este productivitatea, nu gamingul. Acest lucru nu înseamnă că nu vei putea juca mici joculețe sau diferite titluri care nu cer prea multă putere(Precum League of Legends care cred că merge și pe un cartof deja 🙂 ) ÎN CAZUL ÎN CARE DOREȘTI MAI MULT GAMING menționez că există variante mai bine dotate a lui Aspire 5, unele chiar și cu plăci video de la NVIDIA, diferite serii, sau, de ce nu, fratele mai mare Aspire 7 care și el are mai multe variante de dotare disponibile.







- Scorul obținut în PCMark 10 este unul bun pentru plaja de preț în care se încadrează Aspire 5.
- Sistemul de aerisire a fost chinuit de mine pe durata vizitei lui Aspire 5. Acesta este puțin mai redus ca la frații mai mari, lipsind zona din dreapta de aerisiri cu rol de evacuare. Prin această lipsă, tot aerul cald este redirecționat către partea dorsală a acestuia, deci atenție ce ai în spate și recomand întotdeauna asigurarea unui spațiu minim necesar. Carcasa se încinge puțin dar nu în locuri unde ar avea contact mâinile în utilizare normală.

Tastatura
Tastatura lui Aspire 5 este bună, bine distanțată pentru a preveni apăsări accidentale, cu o înălțime a tastelor suficientă pentru activitățile țintă. Poți umple excelul de care ești maxim mândru sau tasta cel mai nou review pentru Aspire 5 fără să cauți tastele și locația lor inclusiv noaptea pentru că avem și taste iluminate cu lumină albă. Există și Numpad pentru contabilii din voi și îmi place amplasarea tastei Delete fix deasupra Backspace.





Touchpadul
Touchpadul este simplu, eficient și suportă gesturi multi-touch. În plus avem parte și de un senzor de amprente în colțul stânga sus. Experiența mea cu touchpaduri este destuld e limitată mai ales că am întotdeauna un mouse după mine.


Difuzoare
Difuzoarele de care avem parte în carcasa lui Aspire 5 suntt 2 și sunt plasate în partea de jos a laptopului, orientate în jos, flancând piciorușele de cauciuc.
Sunetul redat de acestea este tipic laptopurilor, cu acel mic ecou. Sunt suficiente pentru vizionare de conținut multimedia sau o conferință pe Teams/Zoom dacă ești într-o încăpere liniștită.


Baterie
Bateria lui Aspire 5 m-a ținut în medie undeva între 4 și 5 ore în testul meu super științific de a rula Netflix fără întreruperi. Dacă-l folosești la școală sau la birou poți stoarce extra ore de utilizare trecând în modul quiet/normal și scazi din luminozitate.
Conectivitate
Porturile sunt un subiect important pentru orice fel de laptop. Personal nu suport să umblu și cu un dongle sau USB Hub extra după mine într-un ghiozdan și-așa plin de gadgeturi. Aspire 5 dispune de 3 USB-A-uri și un USB-C Thunderbolt plus un HDMI și combo Jack. Pentru muncă poți alimenta laptopul inclusiv printr-un dock legat la Thunderbolt.




Dacă ai anxietate în privința conexiunii la Internet și vrei să fii întotdeauna fără lag, află că Aspire 5 are în dotare și un port RJ-45 pentru cablu Ethernet.
Concluzii
Acer Aspire 5 (varianta testată A515-57-713N) este un laptop bun mai ales dacă iei în considerare prețul de numai 2700 de lei la Emag pentru cel de 512 GB sau 3000 cu 1TB stocare internă.
Vei putea să-l chinui atât în sistem de Work From Home, vei putea face toate temele necesare dar și puțin casual gaming (Pentru jocuri mai pretențioase recomand variantele cu placă video dedicată). Ecranul este ok, acoperă o plajă medie de culori la o luminozitate de 250cd/m2. Utilizat direct în soare e posibil să ai mici probleme chiar dacă ajută tratamentul mat al panoului în eliminarea reflexiilor.
Tastatura iluminată a lui Aspire 5 este full fără să fie foarte înghesuită, porturile sunt generoase iar aerisirea a mers bine pe durata testării. Contabilii din voi vor aprecia prezența numpadului :).
























