SNEKI SNEK, MASCOTA RAZER, SĂRBĂTOREȘTE SALVAREA A 1 MILION DE ARBORI ȘI ANUNȚĂ O NOUĂ ȚINTĂ PENTRU PROTEJAREA PĂDURILOR
Razer va spori eforturile sale de sustenabilitate prin stabilirea unui nou obiectiv pentru parteneriatul cu organizația Conservation International: protejarea a 10 milioane de arbori
Razer, sărbătorește atingerea obiectivului de conservare a 1 milion de copaci, ca parte a campaniei desfășurate în parteneriat cu organizația nonprofit de protecție a mediului, Conservation International. Pentru a sărbători impresionanta reușită, Razer a lansat mult așteptatul hoodie cu design Sneki Snek și a anunțat un nou obiectiv deosebit de ambițios, salvarea a 10 milioane de arbori.
Parteneriatul dintre Razer și Conservation International face parte din strategia de sustenabilitate a companiei, #GoGreenWithRazer, care se întinde pe o perioadă de 10 ani și are ca scop principal protejarea mediului înconjurător. Alături de comunitatea Razer, cele două organizații au reușit să contribuie la conservarea a aproximativ 2.000 de hectare de pădure, echivalentul a aproximativ 3.000 de terenuri de fotbal american. Campania este construită în jurul mascotei Razer, Sneki Snek, care a reușit să reunească comunitatea de fani în eforturile de conservare a arborilor. Ceea ce a început ca o schiță a unuia dintre designerii Razer, s-a transformat într-un adevărat fenomen alimentat de fani, Senki Snek inspirând nenumărate meme-uri, tatuaje și chiar și o pagină de fani susținută de comunitate. Pentru fiecare obiect promoțional Sneki Snek comercializat, Razer a donat o parte a încasărilor către Conservation International pentru a proteja pădurile lumii.
Fiind fidel spiritului Razer, noul obiectiv este deosebit de ambițios și își propune în colaborare cu Conservation International protejarea a nu mai puțin de 10 milioane de arbori. Razer va continua și cu tradiția de a sărbători atingerea diferitelor praguri prin lansarea de noi obiecte promoționale exclusive. Astfel pentru fiecare 250.000 de copaci conservați, Razer va lansa noi obiecte cu design-ul Sneki Snek, donând o parte din încasări către Conservation International. Noul obiectiv al campaniei își propune conservarea a aproape 20.000 de hectare de păduri și de specii pe cale de dispariție care depind de acest habitat.
Ca parte a inițiativei #GoGreenWithRazer, compania vrea nu doar să coopteze comunitatea oferindu-i oportunitatea de a face diferența și de a contribui la inițiativele verzi, dar și să educe publicul. Anul trecut Razer a lansat seria de desene animate Sneki Snek, pentru a atrage atenția comunității asupra problemelor de mediu cu care se confruntă planeta noastră și asupra felului în care pot ajuta. Primul episod al seriei a prezentat problema defrișărilor, evidențiind importanța protejării mediului de care depind atât de multe specii, o cauză deosebit de importantă pentru Sneki Snek.
Descoperiți mai multe despre eforturile de sustenabilitate întreprinse de Razer vizitând această pagină.
Puteți contribui la eforturile Razer și Conservation International vizitând această pagină.