Smart Home cu Xiaomi

Spread the love

Am primit de la Xiaomi Romania un pachet de produse pentru a mă juca cu ideea de Smart Home și a vedea ce idei îmi vin. M-am distrat bine cu ele și pot spune că se crează un ecosistem chiar drăguț care îți va face viața mult mai ușoară prin intermediul aplicației Mi Home. Să le luăm pe rând

Mi Smart Home Hub

Practic creierul operațiunii, alături de aplicația de mobile Mi Home. Fără acest dispozitiv ești extrem de limitat deoarece doar becurile pot funcționa de capul lor. În rest senzorii, telecomenzile sau switch-urile sunt inutile deoarece acestea se leagă la Mi Smart Home Hub prin intermediul protocolului Zigbee Wireless sau prin Bluetooth.

Smart Home Hub vine la pachet doar cu un cablu de alimentare USB. Eu l-am legat la PC deoarece acesta este pornit constant, dar poate fi legat și la priză, cât timp alimentatorul final bagă curent între 5V-1A și 5V-2A.

Recomandarea producătorului este să amplasăm acest dispozitiv relativ aproape (2-6m) de routerul wireless al casei, pentru a avea semnal optim.

Acesta funcționează și cu Apple Home Kit.

Mi Light Detection Sensor

Mi Light Detection Sensor este un device mic, drăguț, ușor de amplasat prin casă. Acesta poate detecta lumina ambientală și poate fi folosit ca și condiție principală pentru anumite automatizări, cum ar fi aprinderea automată a becurilor inteligente Mi Smart LED Bulb sau Mi Smart LED Bulb Essential din ecosistem, atunci când vine seara.

Dacă vrei să îl folosești pentru lumină ambientală atunci recomand amplasarea acestuia cât mai în mijlocul camerei, eventual pe o față de dulap sau undeva unde are acces direct la lumina naturală, lângă geam sau vizavi de acesta. Eu l-am poziționat pe un corp/bibliotecă vizavi de geam, ca în poza de mai jos și mi se pare că se potrivește perfect.

Mi Window and Door Sensor

Mi Window – Door Sensor este un pachet de 2 dispozitive, unul principal și cel mai mic, secundar. Aceștia funcționează în tandem prin puterea magneților. Senzorul mare detectează dacă cel mic mai este sau nu în raza de acțiune și poate, în funcție de ce ai programat prin aplicație să declanșeze diferite scenarii. În montarea acestora ai nevoie iarăși de acel Ac de SIM pentru a apăsa butonul ascuns din senzorul mare. Acesta este necesar atât la conectarea la Smart Home Hub cât și la instalarea acestuia la ușă, geam sau dulap.

Senzorul mare va fi plasat pe partea imobilă a locației, iar cel mic pe partea mobilă, condiția principală fiind ca semnele din lateralul acestora să fie aliniate pe orizontală și la maxim 22 mm unul de celălalt. La o distanță mai mare riști ca acestea să nu funcționeze.

Foarte important de reținut faptul că aceștia trebuie să fie la același nivel și aliniați conform marcajelor laterale. Astfel dacă dorești să le folosești la geam, iar geamul, partea mobilă a ecuației, este decalat față de partea fixă ca nivel atunci va fi imposibilă folosiea senzorului fără un înălțător sau ceva similar.

Amplasarea senzorilor este și mai importantă în cazul în care ai o pisică, deoarece devin extrem de apetisanți ca posibile jucării, mai ales cel mic. Acestea au pe spate bandă adezivă destul de puternică dar cu suficientă determinare există șanse să le desprindă.

Mi Wireless Switch

Mi Wireless Switch este practic un buton programabil pe care îl poți lipi pe oriunde prin casă. Acesta are 3 funcții implementate momentan în softul Mi Smart Home. Mi Wireless Switch nu poate funcționa ne-legat la o rețea creată de Mi Smart Home Hub. Aplicația Mi Home primește update-uri constante așa că putem vedea oricând noi funcții pentru acest switch.

Cele 3 programabile prin Automatizări sunt Single Press, Double Press și Long Press.

Mi Wireless Switch poate fi poziționat alături de butoanele tradiționale de lumină, ca mai jos, iar timpul de acomodare, chiar și pentru cineva care nu este obișnuit cu tehnologia este minim, datorită simplității acestuia.

Mi Motion-Activated Night Light 2

Mi Motion-Activated Night Light 2 este o lumină de noapte activată de mișcare. Aceasta poate fi poziționată aproape oriude în casă și nu se activează decât când lumina ambientală este la nivel de noapte (0 – 30 lux), moment în care are 2 setări de luminozitate 3 Lumeni sau 25 Lumeni, în funcție de preferințe.

Lampa este perfectă pentru amplasarea în drumul către baie pentru a avea un minim necesar de lumină ca să nimerești cum trebuie dar nu prea multă încât să te trezească din somn.

Funcționează cu 3 baterii AA, care nu sunt incluse în pachet.

Night Light 2 se poate desface ușor pentru a avea acces la baterii sau la switchul de luminozitate. Spatele carcasei este metalic deoarece piciorul acestuia are un magnet puternic pentru a fi pus în aproape orice poziție.

Senzorul detectează mișcare la un câmp de 120 grade în fața amplasării, reacționează și la pisică dacă aceasta trece pe la același nivel aproximativ și ține lumina aprinsă circa 15 secunde după mișcare.

Mi Smart LED Bulb (warm white)

Mi Smart LED Bulb (warm white) este un bec smart cu lumină caldă. Acesta poate fi controlat direct prin aplicația Mi Home, nefiind nevoie neapărată de Mi Smart Home Hub. Totuși, dacă vrei să ai parte de diferite Automatizări în casă va trebui să treci totul prin Mi Smart Home Hub.

Luminează de aproximativ 800 Lumeni ceea ce înseamnă că nu este recomandat pentru încăperi mari, decât dacă pui mai mult de un bec. Eu l-am folosit pe Holuri unde este mai mult decât ok.

Mi Smart LED Bulb Essential (white and color)

Mi Smart LED Bulb Essential (White and Color) este un bec smart multicolor, capabil de diferite efecte (scene) prin intermediul aplicației Mi Home, dar care poate fi și legat la tot ecosistemul prin Mi Smart Home Hub.

Lumina redată este ceva mai puternică decât fratele de mai sus pe Alb, la 950 Lumeni, ceea ce, pe lângă posibilitatea schimbării culorilor după bunul plac, îl face superior din punctul meu de vedere. Poate lumina o cameră de dimensiuni normale singur.

În cazul ambelor becuri, prin intermediul aplicației Mi Home poți controla atât luminozitatea, cât și temperatura culorii redate. Pentru cel Essential ai extra modul Color Flow iar sliderul de Color Temperature devine slider pt alegere a culorii.

Atât Mi Smart LED Bulb Essential cât și Mi Smart LED Bulb (warm white) au filet de bec normal, E27.

Experiența per total

Să trecem peste una din probleme din start: Dacă ești paranoic cu securitatea și nu vrei ca „The Man” să aibă acces la planurile casei tale, prin intermediul aspiratorului inteligent care îți mapează camerele sau a camerelor video/senzorilor de mișcare sau orice idee ai putea avea mai bine treci mai departe pentru că nu te voi convinge eu că este sau nu ok folosirea aplicației Mi Home, pentru că da, totul trece prin ea în principal.

Toate dispozitivele sunt extrem de ușor de conectat la aplicația Mi Home sau la Mi Smart Home Hub. Tot ce trebuie să faci este să apeși pe Add New Device și ori selectezi din listă device-ul ori scanezi cu camera telefonului codul QR din cărticica de instrucțiuni care se găsește în cutia fiecărui device. Odată găsit sau scanat dispozitivul aplicația îți va comunica pașii necesari pentru a-l conecta la ecosistem, fiecare pas cu instrucțiuni video/poze.

Am avut nevoie totuși de un ac de SIM de la orice telefon pentru a ajunge la butoanele de reset de la câteva din dispozitive. Dacă nu ai un astfel de ac orice ac cu vârful foarte subțire este ok.

Poți oricând vedea numărul de device-uri Zigbee care sunt conectate la Mi Smart Home Hub prin aplicație, pentru a monitoriza mai ușor dacă s-a deconectat vreunu sau dacă a rămas fără baterie. Unele folosesc baterii mici, circulare plate, de tipul CR2023 (Mi Wireless Switch), iar altele CR2450 (Mi Light Detection Sensor).

În caz că te răzgândești asupra amplasării dispozitivelor Mi și ai cam distrus banda adezivă de pe ele, fiecare are un extra tape în pachet tăiat în formă pentru a se potrivi perfect. Dacă și atunci ai greșit atunci recomand să ai o rolă de bandă dublu adezivă 3M sau Tessa la îndemână pentru mici ajustări.

Automatizările

Automatizările sunt motivul principal pentru care cumperi tot acest sistem, deoarece dorești să îți faci viața mai ușoară sau mai fun. Aplicația Mi Home îți permite să construiești cele mai interesante automatizări, de la aprins lumina când senzorul detectează o anumită lumină ambientală până la pornirea aspiratorului dacă ai plecat de acasă sau a alarmei și a camerei video dacă ai Guard Mode setat pe away from home și ai declanșat un senzor.

Acestea sunt extrem de ușor de configurat prin meniul special Automations prezent în aplicație la fiecare senzor sau la Hub-ul central. Fiecare Automatizare constă în una sau mai multe clauze IF și una sau mai multe acțiuni care se vor declanșa la capitolul THEN. Condiția pentru ca aceste acțiuni să se petreacă este ori minim una din clauzele de la IF să fie îndeplinită ori toate clauzele de la IF, în funcție e ce alegi.

Pentru fiecare automatizare creată poți pune tu nume sau ți se generează unul automat în funcție de acțiunile alese și senzorii cu care interacționezi. De asemenea poți alege dacă primești notificare la declanșarea ei sau nu.

Un exemplu de acțiune cu 2 sau mai multe condiții: poți seta ca aspiratorul să pornească la apăsarea butonului Mi Wireless Switch doar dacă este lumina de zi captată de senzorul Mi Light Detection Sensor.
Mai jos cum au configurat câteva automatizări IF – THEN și Notificările rezultate în urma declanșării lor.

Guard Mode

Mi Smart Home Hub are inclusiv o alarmă pe care o poți seta să cânte, destul de urât, în Guard Mode. Acesta are mai multe scenarii: At Home, Away from Home sau Sleep, iar fiecare scenariu poate fi declanșat de un anumit senzor. De asemenea poți crea o Automatizare care are la IF declanșarea alarmei, caz în care poți porni Camerele Video să înregistreze, dacă ai, sau poți trimite aspiratorul la luptă :D.

Prețuri

După cum obișnuiesc la orice device testez caut prețul local, dacă acesta există.

Din fericire avem sursă fix site-ul oficial Mi-Home.ro

Concluzii

Mi Home este un ecosistem care mă impresionează prin câte device-uri sunt deja disponibile și ce poți face cu ele la un preț rezonabil.

Toate sunt foarte ușor de instalat și întreținut, toate vin cu extra banda dublu adezivă în caz că vrei să repoziționezi din senzori. Ai nevoie totuși de un ac utilizat la tăvițele SIM de la telefoane sau un ac normal, subțire pentru a atinge anumite butoane de reset. De asemenea, pentru a ține totuși Hub-ul în permanență în priză recomand cumpărarea unui power brick cu specificații corespunzătoare. Chiar și deconectat, reține setările făcute antecedent și odată conectat la curent își reia activitățile.

Cu pozele non-screenshots și editarea lor m-a ajutat Andreea.


Spread the love

Comentezi?!