NVIDIA lansează GeForce RTX 2060 și integrează plăcile RTX în serii noi de laptopuri

Spread the love

NVIDIA a anunțat astăzi lansarea plăcii grafice NVIDIA GeForce RTX 2060, punând la dispoziție arhitectura NVIDIA Turing pentru milioane de gameri din întreaga lume.

Placa grafică RTX 2060 oferă performanțe excepționale pentru jocuri de ultimă generație, cu grafică îmbunătățită prin tehnologia Ray Tracing si capabilități AI. Având un preț de 1699 lei, RTX 2060 oferă noi niveluri de performanță și caracteristici care erau anterior disponibile doar în GPU-uri de tip high-end, comparabile cu GTX 1070Ti.

RTX 2060 este cu 60% mai rapid decât generația precedentă, GTX 1060, cel mai popular GPU NVIDIA, și depășește performanțele de gameplay ale GeForce GTX 1070 Ti. Cu nucleele Turing RT și Tensor, poate rula Battlefield V cu Ray Tracing la 60 de cadre pe secundă.

RTX 2060 va fi disponibilă la nivel global începând din data de 15 ianuarie de la producătorii autorizați și partenerii NVIDIA.

RTX 2060 vine cu o îmbunătățire majoră la multiprocesorul de core streaming pentru a putea gestiona mai eficient sarcinile de computing ale jocurilor moderne. Acesta susține executarea simultană a operațiunilor floating point și integer, tehnologie adaptive shading și o nouă arhitectură de memorie unificată cu dublul cache-ului predecesorului său. Jocurile moderne pot utiliza aceste caracteristici pentru a atinge până la 2 ori performanța GPU-ului GTX 1060.

RTX 2060 vine echipată cu o memorie de 6GB GDDR6 și 240 de nuclee Tensor, având o putere de procesare de deep learning de 52 teraflopi, care îmbunătățesc performanțele de gaming printr-o caracteristică cunoscută sub numele de Deep Learning Super Sampling (DLSS). Acesta creează o rețea neurală pentru a extrage caracteristicile multidimensionale ale scenei randate și combină detalii din multiplele cadre pentru a construi o imagine finală de înaltă calitate. Rezultatul este o imagine clară, similară cu cea din randarea clasică, dar cu o performanță per toal îmbunătățită.

Electronic Arts și DICE vor lansa în curând un update pentru Battlefield V care va include suport pentru DLLS și optimizări pentru ray tracing în timp real. DLSS este deja disponibil în jocul Wolfenstein II.

Mai mult de 40 de modele noi de laptopuri în peste 100 de configurații vor fi disponibile în cursul acestei luni. Acestea vor fi alimentate de plăcile grafice NVIDIA GeForce RTX, care combină performanțele shaderelor de generație nouă cu ray tracing în timp real și AI care diminuează diferențele dintre filme și jocuri, cu randare la calitate cinematică.

Laptopurile care au la bază arhitectura Turing vor avea plăci grafice din întreaga familie GeForce RTX – de la RTX 2080 până la RTX 2060.

Șaptesprezece noi modele dispun de design Max-Q, o abordare inovatoare pentru realizarea celor mai subțiri, mai rapide și mai silențioase laptopuri de gaming din lume. Max-Q vine cu o combinație perfectă pentru gaming cu un design elegant, laptopurile fiind mai subțiri de 20 mm, cu margini mai înguste, afișaj de 144 Hz și o autonomie îmbunătățită a bateriei.

Beneficiind de o rulare mai silențioasă și o răcire mai bună, tehnologia NVIDIA Optimus® asigură o durată de viață suplimentară a bateriei de până la 2 ori mai mare.

Designul Max-Q și tehnologia NVIDIA RTX definesc noua generație de laptopuri subțiri, de înaltă performanță. Cu o putere de două ori mai mare decât o consolă PlayStation 4 Pro, laptopurile pot rula cele mai noi jocuri cu ray tracing, cum ar fi Battlefield V, la 60 de cadre pe secundă.

Laptopurile cu cele mai noi plăci grafice GeForce RTX vin, de asemenea, dotate cu:

  • WhisperMode – permite laptopurilor cu GeForce Experience™ să ruleze mult mai silențios în timpul jocului gestionând ritmul cadrelor în timp ce configurează și setările grafice pentru o eficiență energetică optimă.
  • NVIDIA Battery Boost ™ – permite laptopurilor cu GeForce Experience să aibă o autonomie a bateriei de 2 ori mai mare.
  • NVIDIA G-SYNC® – permite rate de reîmprospătare de până la 144 Hz pentru un gameplay fără probleme. (Disponibil pe anumite modele)

Pe lângă performanța excepțională a jocurilor, laptopurile cu GeForce RTX sunt platforme mobile puternice pentru milioane de editori video, animatori 3D, broadcasteri de jocuri și alți creatori de conținut care au nevoie de hardware performant pentru a-și face munca într-un mod mai rapid și mai profesional.

Ray tracing-ul duce randarea de la minute la secunde, permițându-le specialiștilor în animație să lucreze interactiv cu modelele lor – cu iluminare, reflexii și umbre exacte. Funcțiile de procesare video NVIDIA RTX le permit editorilor video să lucreze cu clipuri neprocesate de până la 6K în timp real și permit crearea unor stream-uri de înaltă calitate pentru Twitch.

Promoție cu Anthem, Battlefield V

Pentru o perioadă limitată, gamerii care achiziționează placa grafică GeForce RTX 2060, sau un desktop cu RTX 2060 integrat, vor primi unul din jocurile Anthem și Battlefield V, la alegere. Promoția este valabilă în majoritatea regiunilor din lume.

De asemenea, gamerii care achiziționează laptopurile cu GeForce RTX 2080 vor primi jocurile Battlefield V și Anthem. Adițional, gamerii care achiziționează unul din laptopurile cu GeForce RTX 2070 sau RTX 2060 beneficiază de unul dintre cele două jocuri la alegere. Promoția este valabilă în majoritatea regiunilor din lume.

Laptopurile cu GeForce RTX vor fi disponibile începând din 29 ianuarie de la producători precum Acer, Alienware, ASUS, Dell, Gigabyte, HP, Lenovo Legion, MSI, Razer și Samsung. De asemenea, acestea vor fi disponibile la producătorii locali și fabricanți de sisteme, printre care Aftershock, CyberPower PC, Hasee, Maingear, Mechrevo, Mouse, Origin PC, PC Specialist, Scan, Schenker, Terrans Force și Thunderobot.

 


Spread the love

Comentezi?!