Razer la CES 2021

Razer a anunțat două noi concepte în cadrul CES 2021: Project Hazel, cea mai avansată mască din lume, adaptată nevoilor sociale, Project Brooklyn, un scaun de gaming compact, cu soluții integrate care oferă o experiență de utilizare cu adevărat captivantă, dar și următoarea generație de laptop-uri de gaming Blade 15 și Blade Pro 17.

Conceptele prezentate de Razer sunt inovații imaginate de echipa de design și de ingineri ai  Razer, ce au ca scop evaluarea răspunsului provenit din partea comunității de utilizatori. Astfel, reacțiile comunității vor influența portofoliul de produse al companiei. Multe dintre conceptele anterioare au fost lansate ca atare sau diferite părți ale lor au fost incluse în produse comerciale.

Masca inteligentă intenționează să îmbunătățească condițiile de purtare zilnică a acestui accesoriu, depășind provocările aduse interacțiunii sociale, în timp ce scaunul de gaming care se adaptează nevoilor utilizatorilor oferă o experiență cu adevărat captivantă pornind de la răspunsul haptic, soluțiile grafice și de iluminare și terminând cu forma flexibilă.

Primele informații despre aceste concepte au fost dezvăluite participanților CES 2021, prin evenimentul RazerStore Live, care a fost transmis în direct pe 12 ianuarie, ora 20:00 pe canalele oficiale ale Razer de pe YouTube, Twitch și pagina de Facebook. Iată cele mai importante detalii legate de Project Hazel și Project Brooklyn.

Project Hazel

Încă de la începuturile pandemiei, Razer a avut un rol proactiv în lupta împotriva COVID-19, inclusiv prin convertirea liniilor de producție pentru a putea produce măști medicale certificate și donarea a un milion de măști chirurgicale pentru cei care erau în prima linie a luptei împotriva bolii, prin Razer Health. O progresie și evoluție naturală a acestei inițiative este masca Project Hazel, care răspunde la nevoia acută de igienă, dar și la necesitatea de a fi pregătiți în fața unor pericole neprevăzute asupra sănătății. Această mască reprezintă și o soluție la problema ecologică a măștilor de unică folosință, ea fiind potrivită pentru reutilizare în multiple scenarii.

Încercând în continuare să pregătească utilizatorii pentru noul normal, conceptul de mască propus de Razer este o inovație pornită de la măștile FFP2, încorporând ventilatoare active detașabile și reîncărcabile, dar și Smart Pods care regulează fluxul de aer pentru a asigura condiții de respirație optime. Datorită eficienței sporite de filtrare a bacteriilor (BFE), aceste Smart Pods elimină cel puțin 95% din particulele din aer, având totodată o rezistență sporită la fluide.

Pentru a ușura interacțiunile sociale, Project Hazel dispune de un design transparent, pentru ca cei din jur să poată vedea mimica feței, permițând totodată celor cu probleme de auz să citească de pe buzele utilizatorului de mască. Iluminarea internă se activează automat în întuneric, pentru a le permite celor care folosesc masca să se exprime în mod clar indiferent de condițiile de lumină ambientală.

În plus, problema acoperirii vocii de măștile tradiționale este rezolvată de noua tehnologie Razer VoiceAmp (brevet în curs de înregistrare), care utilizează microfoane încorporate și un amplificator pentru a asigura o redare fidelă a vocii alături de o comunicare clară în orice situație socială.

​Pentru a reduce amprenta ecologică generată de măștile de unică folosință, masca inteligentă  Project Hazel folosește ventilatoare de tip disc reîncărcabile și înlocuibile, care pot fi igienizate cu ușurință prin expunerea la lumina UV emisă de carcasa care are și rol de încărcător wireless. Astfel, atât bacteriile cât și virușii vor fi distruși. Indicatorii luminoși informează despre nivelul de încărcare a bateriei, o încărcare completă asigurând o durată de funcționare extinsă, care poate dura chiar și întreaga zi. Masca, rezistentă la apă, este confecționată dintr-un material plastic rezistent la zgârieturi, fiind fiabilă și sustenabilă în același timp. Materia primă o reprezintă plasticul reciclat, astfel reducându-se cantitatea de deșeuri cauzate de măștile de unică folosință.

Masca cu căptușeală de silicon asigură confortul pe durata folosirii, alături de răcirea activă a aerului și posibilitatea de a regla fluxul de aer, pentru a furniza oxigen și a elimina eficient dioxidul de carbon produs. Etanșarea este garantată de bentițele ajustabile, care asigură totodată compatibilitatea măștii cu orice mărime și formă de față. Pentru un plus de stil și de divertisment, utilizatorii pot activa două zone personalizabile prin tehnologia de iluminare Razer Chroma RGB, care folosește un total de 16,8 milioane de culori și de efecte de iluminare.

Conceptul de mască inteligentă va fi optimizat prin testare riguroasă și prin colectarea de feedback din partea utilizatorilor, pentru a asigura cele mai înalte condiții de siguranță alături de un nivel maxim de confort. Îmbunătățiri la nivel de design vor fi implementate în mod continuu, pentru a întâmpina nevoile utilizatorilor, aflate în continuă evoluție, oferind astfel valoare fără să fie nevoie de compromisuri la capitolele funcționalitate și performanță. Project Hazel reprezintă unul dintre elementele de bază ale eforturilor Razer aflate în plină desfășurare pentru a sprijini  sănătatea și siguranța publică.

Pentru mai multe detalii despre Project Hazel dezvoltat de Razer, vizitați această pagină.

Project Brooklyn

Conceput pentru toate categoriile de jucători și proiectat să se potrivească în mod convenabil în dormitor sau în camera de gaming,  conceptul Project Brooklyn se poate transforma dintr-un scaun de gaming ergonomic într-un sistem de divertisment digital complet, care oferă o experiență captivantă pentru jocurile de PC, dar și de consolă.

Project Brooklyn este un scaun de gaming revoluționar construit din fibră de carbon, cu iluminare RGB, care se poate transforma cu ușurință într-o stație de gaming, cu ecran panoramic de 60” încorporat, răspuns tactil în scaun și cotiere 4D ce ascund o suprafață de suport pentru periferice. Scaunele actuale de tip all-in-one care oferă o poziție de tip “cockpit” și care includ și componente hardware au de obicei dimensiunile unei întregi camere și presupun costuri astronomice.

Inspirat de scaunul de gaming Razer Iskur, lansat în luna octombrie a anului trecut, Project Brooklyn extinde conceptul, conectând scaunul cu ecranul, oferind totodată maximum de confort datorită șezutului realizat din spumă densă și acoperit cu material de pluș, ce oferă o susținere perfectă pentru orice tip de corp. Spătarul masiv este realizat din fibră de carbon și capitonat cu piele pentru a menține postura ideală de-a lungul maratoanelor de gaming.   

Platforma ajustabilă care găzduiește scaunul include și opțiuni de administrare a cablurilor inspirate de design-ul monitorului Razer Raptor. Montat în partea din spate și activabil printr-o singură apăsare de buton, ecranul OLED panoramic cu diagonala de 60” oferă, pe lângă calitatea video impresionantă, și un sunet surround, acesta pliindu-se înapoi în scaun când nu este folosit.

Cotierele 4D complet modulare ascund o masă pliabilă cu ergonomie flexibilă, ce permit trecerea ușoară de la gamingul de PC, ce presupune folosirea de mouse și de tastatură, la jocul pe consolă. Există panouri separate în fiecare dintre cotiere, potrivite pentru diferite poziții de utilizare a mouse-ului și tastaturii, fiecare putând fi ascuns când nu este folosit.

Continuând succesul prototipului Razer de la CES 2019, cu feedback haptic bazat pe sunete, noua tehnologie Razer HyperSense cu integrare nativă în structura scaunului asigură o experiență complet captivantă. Modulele high-fidelity activate în mod independent redau și cele mai mici vibrații din jocuri, precum cele cauzate de săriturile în apă sau aterizarea pe diferite tipuri de platforme.  

Tehnologia Razer Chroma RGB a fost integrată în părțile exterioare ale șezutului și a standului, facilitând personalizarea prin cele 16,8 milioane de culori disponibile, dar și o sincronizare perfectă cu perifericele compatibile și cu cele peste 150 de jocuri care includ efecte speciale de iluminare.

Razer va continua să dezvolte conceptul de scaun de gaming, prin desfășurarea de teste cu participarea de jucători profesioniști de top, dar și influenceri, pentru a măsura fezabilitatea, performanța și nivelul de confort. Conceptul Project Brooklyn are ca scop descoperirea de noi metode de a obține o experiență de gaming captivantă și este o sursă de inspirație pentru extinderea în viitorul apropiat a gamei de scaune de gaming dezvoltate de Razer. 

Pentru mai multe informații despre Project Brooklyn dezvoltat de Razer vizitați această pagină.

Noile Razer Blade 15 și Razer Blade Pro 17 echipate cu plăci video seria GeForce RTX 3000

Razer a anunțat noile laptop-uri de gaming Razer Blade 15 și Razer Blade Pro 17 cu plăci grafice dedicate NVIDIA® GeForce RTX 30 Series. Pentru a profita din plin de performanța noilor soluții grafice, noile laptop-uri sunt disponibile cu opțiuni de ecran care oferă rate de refresh îmbunătățite și rezoluții crescute. Noile Blade 15 și Blade Pro 17 alcătuiesc cea mai puternică și mai diversificată gamă de laptop-uri de gaming lansată de Razer, noile configurații fiind mai accesibile datorită prețurilor prietenoase care pornesc la 1.699 de dolari.

Cel mai puternic

Noile Blade 15 și Blade Pro 17 le oferă jucătorilor cea mai performantă tehnologie grafică disponibilă la ora actuală, fiind echipate cu plăcile video dedicate pentru laptop-uri, NVIDIA GeForce RTX 30 Series, inclusiv NVIDIA GeForce RTX 3080. NVIDIA GeForce RTX 30 Series Laptop GPUs, bazate pe arhitectura NVIDIA Ampere, îmbunătățesc eficiența energetică de până la două ori,  sporesc performanța în mod dramatic și includ tehnologii de tip Max-Q din a treia generație precum Advanced Optimus care optimizează consumul energetic când jocurile sunt rulate în scenarii mobile, Dynamic Boost 2.0 pentru performanțe video optimizate în momentul rulării de jocuri sau creării de conținut, respectiv Whisper Mode 2.0 care oferă un control acustic avansat, ideal pentru mediile unde zgomotul poate fi deranjant. Plăcile grafice pentru laptop-uri GeForce RTX 30 Series asigură o experiență de gaming care include și tehnologia ray-tracing pentru jocuri de top precum Cyberpunk 2077, oferindu-le creatorilor de conținut posibilitatea de a produce rezultate incredibile prin ajutorul aplicațiilor care se bazează puternic pe soluțiile grafice disponibile.

Cel mai rapid

Similar modelelor precedente, Blade 15 și Blade Pro 17 continuă să fie cele mai rapide opțiuni disponibile, și includ noi ecrane cu rate de refresh îmbunătățite și rezoluții crescute care profită din plin de puterea noilor soluții grafice pentru laptopuri NVIDIA GeForce RTX 30 Series. Pentru prima dată, modelul Blade 15 Advanced va fi disponibil cu trei versiuni de ecrane cu diagonala de 15.6”: Full HD la 360Hz, Quad HD la 240Hz cu tehnologia NVIDIA G-SYNC și nu în ultimul rând Ultra HD OLED la 60Hz. De asemenea, Blade Pro 17 va fi disponibil cu trei opțiuni de ecran cu diagonala de 17.3”: Full HD la 360Hz, Quad HD la 165Hz și Ultra HD la 120Hz.

Ecranul cu rezoluție Full HD și cu o rată de refresh crescută este perfect pentru jucătorii pasionați care au nevoie de un framerate crescut pentru a-și păstra avantajul. Ecranele Ultra HD reprezintă soluțiile ideale pentru creatorii de conținut, care au nevoie de puterea unui sistem de gaming combinat cu fidelitatea vizuală a unei stații de lucru de studio. Ecranele Quad HD oferă cele mai bune caracteristici ale ambelor lumi, având rate de refresh crescute, potrivite pentru sesiunile de joc alerte, și rezoluții crescute necesare creării de conținut. Indiferent dacă vine vorba de gaming, de crearea de conținut sau combinarea celor două activități, acum există un Razer Blade perfect pentru oricine.   

Cel mai mic

În 2011, Razer a lansat primul laptop de gaming adevărat, un sistem capabil să ruleze cele mai noi jocuri păstrând în același timp un design elegant și dimensiuni reduse, care permiteau transportarea cu ușurință a laptopului. Azi, Razer continuă moștenirea, lansând cel mai mic laptop de gaming cu diagonala de 15 țoli care încorporează soluțiile grafice pentru laptop-uri NVIDIA RTX 30 Series. Blade Pro 17 rămâne unul dintre cele mai subțiri laptopuri de gaming de pe piață cu dimensiuni de doar 19.9mm x 260mm x 395mm, fiind înlocuitorul perfect pentru sistemele de tip desktop. Forma compactă a celor două laptop-uri le oferă utilizatorilor libertatea de a renunța la birou și de a se juca oriunde vor.

Noile Razer Blade, deși reduse ca dimensiune, sunt pline de soluții care ușurează viața utilizatorilor. Pe lateral au fost amplasate o serie de porturi de la USB-C la HDMI 2.1, dar și un cititor de carduri UHS-III SD, pentru ca utilizatorii să beneficieze de orice tip de conexiune fără a se chinui cu adaptoare sau dongle-uri. Tastaturile dispozitivelor includ suport pentru tehnologia Razer Chroma RGB, astfel putând fi personalizate pentru scenariile de gaming sau de productivitate, în stânga și dreapta lor fiind amplasate difuzoare performante.

Mai mult, utilizatorii de Razer Blade se vor bucura de sunet de 360 de grade când ascultă muzică, rulează jocuri sau urmăresc filme folosind boxele încorporate sau orice pereche de căști analogice, datorită tehnologiei THX Spatial Audio. Pe partea de stocare și memorie, laptop-urile oferă aceleași opțiuni exhaustive, cu capacități de până la 1TB, respectiv 32GB, pentru a ține pasul cu nevoile aplicațiilor creative și a celor mai noi jocuri .

Pentru mai multe detalii despre noile Razer Blade vizitați pagina razer.com/gaming-laptops.

Preț și disponibilitate

Noile Razer Blade 15 pornesc de 1.799,99 Euro și sunt disponibile în mod exclusiv pe pagina Razer.com și în magazinele Razer Store începând cu 12 ianuarie, urmând să apară în oferta anumitor parteneri de retail începând cu 26 ianuarie.

Noile Razer Blade Pro 17 pornesc de 2.399,99 Euro și sunt disponibile în mod exclusiv pe pagina Razer.com și în magazinele Razer Store începând cu 12 ianuarie, urmând să apară în oferta anumitor parteneri de retail începând cu primul trimestru al anului 2021.

Specificații

Specificații Razer Blade 15 LINK

Specificații Razer Blade Pro 17 LINK

Comentezi?!