În trecut am testat tot felul de ceasuri, care mai de care mai scumpe/moderne, dar, în general, îmi place să acopăr tot spectrul de preț cu device-urile testate, fie ele monitoare, telefoane sau chiar și smartwatch-uri. Drept urmare vă prezint Maxcom Fit Fit Cobalt 2 (FW43):
Specificații
- Model: Maxcom FW43 Fit Cobalt 2
- Display: TFT
- Dimensiune ecran: 1.28′
- Baterie: 210 mAh
- Dimensiuni: 50 x 45 x 11 mm
- Greutate: 51 g
- Culoare: Gold
- Bluetooth: V. 5.1
- Rezoluție ecran: 240 x 240
- Water/Dust Resistance: IP67
- Autonomie: Până la 10 zile
- Barometru
- Senzor Puls
- Senzor Tensiune
- Includes: 2 Brățări
- Bluetooth Call Function: No
- GPS: No
- Sleep Monitoring: Yes
- iOS Compatibility: Yes
- Android Compatibility: Yes
Design/Construcție
Designul lui Maxcom FW43 Cobalt 2 este unul simplist, cu tente de ceas tradițional. Faptul că este un ceas inteligent este destul de evident datorită ecranului. Culoarea modelului testat este Cobalt, un cupru chiarr plăcut, care nu iese prea mult în evidență dar suficient cât să fie o pată de culoare. Ambele brățări sunt în tenta de culori a ceasului.
Dimensiunea ecranului este de 1.28 inchi, adică aproximativ 33cm.
Fit Cobalt 2 are doar un singur buton, majoritatea funcțiilor fiind controlabile prin gesturi pe touchscreen.
Protecția ecranului lui Cobalt 2 pare a fi plastică.
Pe spate, care este tot plastic, avem toți senzorii cu care ne-am obișnuit deja pe majoritatea ceasurilor, dar și cele 2 contacte pentru legarea încărcătorului.
Prinderile brățărilor sunt și ele standard, întâlnite atât la ceasuri normale, cât și la alte smartwatch-uri.
Încărcătorul USB al lui Cobalt 2 este magnetic, încărcarea fiind prin contact direct cu 2 pini de pe spatele ceasului.
Un aspect chiar nice este faptul că în cutie ai de ales între 2 brățări pe care le poți schimba ușor datorită prinderilor tradiționale cu care suntem cu toții obișnuiți.
Performanță
Ecranul lui Fit Cobalt 2 este unul micuț ca și rezoluție față de standardul 460×460 cu care suntem obișnuiți de la modelele de smartwatch-uri mai scumpe de pe piață. Acesta constă într-un panou TFT care redă imagini de 240 pe 240 pixeli. La nivelul de preț la care se încadrează Fit Cobalt 2 oricum nu aveam pretenții de AMOLED.
Destul de devreme poți observa că nu ai la mână un smartwatch cu pretenții de premium. FW43 Fit Cobalt 2 dorește să-ți livreze anumite informații într-un mod esențial, fără prea multe briz brizuri sau imagini complexe. Ecranul nu are un refresh rate masiv, lucru care se vede când schimbi între diferite secțiuni ale meniului de aplicații. De asemenea UI-ul este și el simplificat. Ai un meniu care acoperă nevoile de bază cu funcțiile standard, precum barometru, setare alarma, cronometru, monitorizare ritm cardiac, tensiune, urmărirea somnului sau a diferitelor metrice (pași, distanță, durată workout).
Aplicația spre care ești redirecționat cu ajutorul codurilor QR amplasate strategic în cutia lui Cobalt 2 este Da Fit, disponibilă atât pe iOS cât și pe Android. Aceasta se poate sincroniza cu Google Fit pentru a facilita centralizarea tuturor informațiilor utilizabile.
Aceasta se instalează ușor, desigur, și presupune setarea câtorva detalii despre tine în prima parte. Acestea sunt folosite ulterior pentru a-ți calcula diferite goals de efort sau intake de apă/calorii.
Odată instalată aplicația se va lega la Maxcom Fit Cobalt 2 (Sau alt model Maxcom) și îți va permite configurarea acestuia prin instalarea de Watch Faces noi, seta care aplicații au voie să trimită notificări, modificarea țintelor zilnice dar și pornirea unui Workout.
Unele Watch Faces, precum cea cu astronautul din poze, au mici animații ceea ce mi se pare chiar nice, mai ales în zona lui de preț. Mai multe fețe de ceas poți descărca prin Da Fit, iar schimbarea lor se poate face atât prin ceas, cât timp sunt instalate deja pe el, sau tot prin aceiași aplicație.
Notificările de la aplicații de chat/social media, precum Whatsapp, Instagram, Facebook etc apar toate grupate la tabul de Mesaje. Acestea sunt ordonate cronologic și sunt în mare parte text.
Tot prin intermediul aplicației Da Fit poți urmări diferite trenduri ale tale, atât în materie de Somn dar și în Tensiune sau Puls, pași efectuați, calorii consumate etc.
Nu mă omor să port ceasuri în somn dar pentru scopurile acestui review am dormit cu Fit Cobalt la mână. Mi-a indicat după fiecare sesiune de somn atât durata totală cât și diferitele tipuri de somn.
A avut în mare parte rezultate aproape de realitate, cu 2 mici excepții la capitolul detectat somnul. Au fost momente când Fit Cobalt 2 considera că eu sunt sleeping și eu de fapt eram treaz și scriam la review-ul lui Cobalt 2 :). Se mai întâmplă, probabil algoritmul de detecție a somnului nu este la nivelul fraților săi mult mai scumpi.
Există și o aplicație de Shutter prin care poți declanșa poze de la distanță la telefonul conectat dar aceasta funcționează doar cu tabul de Camera din intermediul aplicației Da Fit, nu cu camera nativă a telefonului (Sau cel puțin nu am reușit eu să îl fac să funcționeze cu aplicația nativă de cameră din Android)
Maxcom Fit Cobalt 2 are și Raise-to-Wake, o mișcare pe care chiar o activez întotdeauna la ceasuri inteligente.
Bateria
Un subiect important în lumea Smartwatch-urilor este bateria și durata acesteia între încărcări. În medie, cu tot cu funcțiile de monitorizare periodice activate am reușit chiar să ating o săptămână de baterie, ceea ce este mai mult decât ideal pentru mine cel puțin, deoarece urăsc să încarc totul zilnic.
Încărcarea 0-100 durează 1 oră aproximativ.
Concluzii
Maxcom FW43 Fit Cobalt 2 este un ceas inteligent pentru cei cu buget mai restrâns dar care totuși vor un smartwatch. Acesta reușește să detecteze corect pulsul, comparat cu alte ceasuri din posesie, oxigenarea și tensiunea dar pe la somn mai greșește din când în când.
Într-adevăr ecranul nu este AMOLED și nici nu are mulți herzi rată de reîmprospătare dar nici nu aveam pretenția de așa ceva.
Prin intermediul aplicației Da Fit (disponibilă pe iOS și Andoid), sincronizabilă cu Google Fit, poți accesa mai multe detalii despre datele măsurate de ceas, trenduri, workouts etc.
Este foarte greu să bați prețul lui Maxcom Fit FW43 Cobalt 2, care, la momentul publicării acestui review, este de aproximativ 270 de lei la Emag.