Am urmărit vara/toamna asta un fel de „The Last Dance” în lumea esportului League of Legends, anume evoluția echipei T1 la campionatul Worlds, cel mai de prestigiu campionat din acest joc, care adună cele mai bune echipe din toate regiunile pentru titlul suprem de campion Worlds.
Zic „The Last Dance” pentru că, asemenea lui Jordan în ’98, echipa T1 este la finalul unui run legendar, cu 4 din 5 contracte expirând imediat după finala Worlds și managementul intenționând să facă schimbări. De ce ai face așa ceva e peste nivelul meu de înțelegere dar probabil T1 își vor lua la fel de multe înjurături precum și-a luat Jerry Krause în ’98 că a destrămat Bulls la finele al doilea three-peat de campionate.

Nu obișnuiesc să urmăresc scena competitivă din League of Legends, dar de câțiva ani mă uit măcar la semifinale și finalele Worlds, pentru că sunt foarte entertaining.
Pe scurt, după un sezon greu, unde abia au reușit să se califice pentru Worlds pe locul 4 din regiunea LCK, lucrurile nu arătau prea bine pentru echipa T1, dar, cu toții știm că la Worlds Faker este pur și simplu la alt nivel. Nu numai ca midlaner ci și ca leader al echipei, el fiind de multe ori momeala pentru echipa adversă. Și în semifinală și în finală sunt nenumărate situații în care Faker pare că este prins pe picior greșit când de fapt totul era calculat, special pentru ca T1 să iasă pe plus, chiar dacă este eliminat el.
Poate cea mai mare dovadă a impactului pe care îl are Faker în această echipă este faptul că au avut 7 înfrângeri și o singură victorie cât a lipsit pentru operația la încheietură, o secetă de victorii nemaiîntâlnită pentru această echipă, în acest format.
Nu o să spoilez prea mult meciurile pentru că sunt cu adevărat frumoase, ambele echipe dând dovadă de o măiestrie demnă de finala Worlds, dar da, e plin Internetul deja, T1 a câștigat cu Faker MVP bine-meritat pentru că a avut niște momente absolut ireale.
Meciurile au avut un maxim de 3 milioane vieweri LIVE pe YouTube cu încă 2.5 milioane pe Twitch, acestea fiind cifrele streamurilor oficiale, numai vorbim de cei care făceau restream/react etc. (La un moment dat era Caedrel care avea la fel de mulți vieweri pe Twitch cu el uitându-se la meciuri ca streamul oficial) Ce vreau să spun este că reach-ul finalei a fost record absolut, iar povestea din spate și mai impresionantă.
Al 5-lea win la Worlds pentru Faker îl pune în discuție pentru cel mai bun pro gamer nu numai în League of Legends, dar poate chiar în orice joc. În ochii mei singurul comparabil este Flash și ce a făcut el atât pentru StarCraft Brood War/StarCraft II. Dar aceasta este o discuție mult mai complexă.
Acum încă există speranțe pentru fanii T1: Faker are în contract încă un an și în aceiași situație au fost și anul trecut și, la 4 zile după ce au câștigat Worlds, T1 a reînnoit contractele pentru Zeus, Gumayusi și Keria. Cine știe, poate vom relua discuția aceasta și la anu’.
Până atunci vă las cu video-ul de mai jos, cu toată ceremonia și spectacolul aferent și cele 5 meciuri contra BLG din serie. Riot nu dezamăgește niciodată la capitolul show, nu trebuie să fii fan ca să vezi asta și a fost chiar nice că theme-song-ul Worlds 2024 a fost cântat de Linkin Park.
Bonus: La 5:20:02 îl vedeți pe al nostru IceManLucky în mulțime 😀