Los Angeles Lakers a retras recent ambele tricouri purtate de Kobe Bryant, pentru totdeauna. Atât numărul 8 cât şi 24 vor atârna la înălțime în Staples Center pentru a veghea deasupra tuturor fanilor şi pentru a inspira toți jucătorii LA Lakers. Sunt un foarte mare fan al lui Kobe Bryant pentru o groază de motive, din care voi enumera câteva mai jos.
Kobe a venit în NBA direct din liceu, de la Lower Merion, Philadelphia. A participat la draftul NBA din 1996, fiind ales numărul 13 de către Charlotte Hornets. Hornets au fost de acord să îl aleagă pe Kobe Bryant și să îl transfere la Los Angeles Lakers în schimbul lui Vlade Divac. Cred că și acum își bagă unghia în gât pentru că habar nu aveau cine este Kobe și nu aveau nici o intenție să încerce măcar să îl obțină.
El a purtat numărul 8 în primii 10 ani ai carierei din NBA deoarece numerele purtate de el în liceu erau luate când a ajuns la Los Angeles Lakers. 33 era retras pentru Kareem Abdul-Jabbar, iar numărul pe care l-a purtat în majoritatea liceului, 24, era luat de alt coechipier. Ulterior, în sezonul 2006-2007 a schimbat la numărul 24. Așadar, Kobe a purtat 10 ani fiecare număr și a obținut 3 campionate purtând numărul 8 și încă 2 cu numărul 24. Marius a făcut o comparație rapidă și interesantă a celor 2 perioade ale carierei lui Kobe aici.
The Black Mamba este porecla lui, pe care și-a dat-o singur, conform declarațiilor proprii pentru diverse interviuri, după ce a văzut filmul Kill Bill. În acest film, asasinul cel mai cunoscut a primit porecla după acest șarpe care era faimos pentru cât de deadly este, dar și pentru viteza și agilitatea cu care putea să omoare pe cineva.
Cel mai impresionant lucru este modul în care a atins performanța asta și determinarea pe care a avut-o în toți anii săi în liga americană de baschet. Reușitele lui sunt cunoscute pentru toată lumea, dacă nu, există o listă întreagă bine conturată pe Wikipedia. Dar poate lucrul pe care nu îl vei vedea pe Wikipedia este prezența pe care o avea pe teren și faptul că niciun sportiv, în afară de Michael Jordan, nu a jucat în ciuda accidentărilor. Kobe a jucat cu nasul spart, cu fractură la una din mâini (În anul 1999). Dacă asta pare grav, în anul 2000, în finala, a revenit în meci cu gleznă scrântită după ce un adversar a pășit intenționat sub el ca să aterizeze strâmb și să îl scoată din joc. Kobe singur a cărat echipa, deoarece Shaq ieșise din cauza faulturilor.
În 2003, cu un umăr distrus și operat, a ales să sară peste perioada de recuperare pentru a ajuta echipa, umăr pe care l-a scrântit din nou în 2004, urmând să stea pe bară cel puțin o lună. Au urmat 12 meciuri în care a avut o medie de cel puțin 25 puncte, din nou, pentru a ajuta echipa.
Poate cea mai impresionantă fază este faptul că a jucat în sezonul 2007-2008 cu degetul mic fracturat (avulsion fracture) pe mâna principală, mâna cu care arunca. Dacă nu ar fi destul, a ales să nu se opereze urmând ca în anul următor, la sfârșitul lui 2009, să aibe parte de o accidentare similară la degetul arătăror la aceiași mână. În acel an, a câștigat al 5-lea campionat cu 2 degete rupte la mâna cu care arunca, unul pe care îl ținea cu un bandaj elastic special.
La începutul sezonului 2011-2012 și-a rupt un ligament la încheietura de la mâna dreaptă. Evident că nu s-a oprit, a jucat așa, iar meciurile care au urmat trebuia să facă injecții înainte de meci ca să poată tolera durerea.
Când şi-a rupt tendonul lui Ahile, în aprilie 2013, a revenit pe teren pentru cele 2 aruncări de fault, pe care le-a şi nimerit. Erau extrem de importante pentru Lakers, deoarece au dus la câștigarea jocului și a unui loc în playoffs, iar Kobe nu voia să lase pe mâna nimănui acele 2 puncte.
Cu umărul drept distrus, Kobe Bryant a ieșit din joc în ianuarie 2015 forțat de antrenor. Acesta juca și băga coșuri doar cu mâna stângă refuzând să renunțe.
În 2016 și-a dislocat, și pus la loc în următorul minut, alt deget, cu ajutorul lui Gary Vitti, cel care l-a ajutat de-a lungul anilor cu nenumărate alte accidentări și recuperări. Imediat s-a întors pe teren și a contribuit la scorul echipei.
Am enumerat toate acestea pentru a arăta determinarea lui Black Mamba. Un spirit de luptător şi câştigător în acelaşi timp cum nu am mai văzut de la Michael Jordan încoace.
Kobe nu a plecat când echipa lui era slabă ( cough… LeBron…cough… Durant… ), nu a urmărit campionate de la o echipă la alta, a luptat pentru Lakers din primul până la ultimul său meci, unde a avut 60 puncte contra Utah Jazz. Nici un fel de lovitură nu l-a oprit, nici o accidentare și în nici un caz nu a plâns de crampe când nu a mers aerul condiționat într-o seara ( …Lebron ).
Kobe Bryant era primul care pășea întotdeauna în sala de antrenament și ultimul care închidea lumina. Sunt atâtea povești interesante despre cum se antrena, încât ai avea ce vedea cu orele pe Youtube. Nu a fost nici un alt jucător care să aibe o prezență mai mare pe teren, în afara de Michael Jordan. Kobe Bryant a avut sezoane în care a jucat mult mai multe minute decât ar fi trebuit, fără să se menajeze, doar pentru că echipa avea nevoie. Nu conta că era obosit, accidentat, lovit, echipa era pe primul loc.
Mamba nu era așa doar pe teren. În timpul liber își studia adversarii cu o tenacitate ieșită din comun. Totul pentru a obține orice avantaj. Spune în nenumărate interviuri că a învățat cum să urmărească meciurile de pe casete video de la cei mai buni din domeniu Phil Jackson și Tex Winter. Pasiunea aceasta a dezvoltat-o încă din copilărie când urmărea orice meci posibil al tatălui său, , Joe „Jellybean” Bryant, care era jucător profesionist de baschet, dar și orice meci putea obține din NBA, prin poștă, de la bunicul său. Meciurile erau în principal cu echipa sa preferată, Los Angeles Lakers. Mai mult de atât, Kobe va avea o emisiune pe ESPN începând cu luna martie 2018, intitulată „Detail”. În această emisiune va prezenta detalii cu care alții pot înțelege mai ușor anumite aspecte ale jocului, văzute prin prisma unuia care a stat și urmărit ani de zile meciuri.
The Black Mamba a fost cel care a inspirat următoarea generație de basketbaliști, după cum recunosc foarte mulți. La fel cum Michael Jordan a fost înaintea lui, Kobe Bryant este acum pentru cei tineri. Păcat totuși că nu există un alt jucător care să aibe această mentalitate în prezent. Poate Russell Westbrook care are determinarea când vine vorba de punctat, dar nu îl văd îndurând atâtea accidentări.
Tot compar cu Michael Jordan pentru că el a fost singurul din generația lui care să se apropie de MJ, pentru că amândoi au acel „killer instinct” și pentru că amândoi au dat totul pentru baschet și pentru echipă. The Black Mamba trata fiecare meci cu importanță. Nu existau meciuri în care nu era neapărat nevoie să câștige, nu exista relaxare și nu era seară în care să nu lase tot pe teren. Nu era nevoie să bage 81 puncte contra Raptors în 2006, dar a făcut-o, a făcut-o și pentru joc și pentru fani. Pentru că a și zis în diverse interviuri, „poate sunt oameni care au economisit tot anul ca să își permită să vină la un meci cu Lakers, numai ca să vadă că Kobe Bryant se odihnește pentru că meciul nu era important pentru el… Nu există așa ceva. Poate copilul este următorul star și tu l-ai dezamăgit”
Nici un alt jucător nu m-a făcut să sar din scaun și să aplaud singur ca un ciudat noaptea la 4 în fața monitorului. Zic asta pentru că am avut norocul de a urmări câteva din meciuri live, pe site-uri pirat sau pe NBA Access, cum puteam la momentul respectiv. Am văzut live finalele din 2009 până în 2011, am văzut a doua zi înregistrarea meciului de 81 puncte contra Raptors, a ultimului meci și a meciurilor din 2006 și 2007 când a avut luni de zile cu medii peste 40 puncte înscrise. Multe le-am văzut live, multe înregistrări de pe torrents (altfel nu se găseau atunci, iar NBA Pass nu exista în România sau nu îmi permitea internetul o conexiune stabilă americană).
Multi compară statistici și nu realizează că sufletul pus în joc nu apare acolo. După statistici, poate Lebron are momente când arată mai bine decât Kobe, dar țineți cont că Kobe a jucat ani de zile cu accidentări grave, accidentări cu care Lebron ar ieși plângând de pe teren.
Concluzia acestei mici scrieri ar fi următoarea: Sunt destul de trist că s-a retras Kobe și a ajuns în punctul în care i-au retras și numerele de pe tricou, ceea ce înseamnă că nu există nici o șansă de revenire. Kobe Bryant a fost baschetbalistul pe care l-am admirat cel mai mult și spiritul lui, cât și dedicarea pentru joc, nu trebuie să fie uitate niciodată. Păcat că nu are cui să paseze torța în acest aspect. MJ a dat mai departe către Kobe, dar momentan Kobe nu are cui să lase mentalitatea asta de „killer”. Ceea ce e trist, pentru că lumea iubea să îl urască pe Kobe.