Blindspot, platforma inovatoare care conectează peste 500.000 de ecrane digitale din întreaga lume, anunță listarea MSG Sphere din Las Vegas, cel mai mare ecran LED din lume, pe platforma sa.
MSG Sphere, o structură monumentală de 112 de metri înălțime și 160 de metri lățime, este dotată cu cea mai avansată tehnologie în domeniul tehnologiei LED, afișând imagini într-o rezoluție excepțională.
Construită cu o investiție de 2.3 miliarde de dolari, MSG Sphere este astăzi cel mai mare, vizibil și inovator ecran digital din lume. Cu o poziție privilegiată pe Las Vegas Strip, un loc vizitat de peste 42 de milioane de turiști anual, MSG Sphere oferă brandurilor o oportunitate unică de promovare pe care acestea o pot accesa acum prin Blindspot, start-up-ul românesc care la doar câțiva ani de la lansarea sa ca start-up conectează astăzi peste 500.000 de ecrane digitale în 48 țări.
“MSG Sphere este o structură unică și este cel mai mare și mai spectaculos ecran LED din lume în acest moment, oferind o oportunitate unică pentru branduri de a se poziționa în centrul atenției. Ambiția și bucuria noastră va fi să avem primul brand românesc prezent pe cea mai mare scenă publicitară de pe glob”, a declarat Matei Psatta, co-fondator Blindspot.
Închirierea ecranului MSG Sphere poate ajunge la o investiție de câteva sute de mii de dolari pe zi, sumă care acoperă nu doar spațiul publicitar, ci și producția și design-ul vizual. Astfel, prin noua achiziție în portofoliu Blindspot, companiile au acces direct la un nivel de expunere fără precedent, chiar în inima Las Vegas-ului.
Blindspot nu doar transformă piața din România, ci și definește standarde în industria globală, desfășurându-și activitatea cu o energie incontestabilă la nivel internațional. Cu o carieră de succes, servind peste 10.000 de clienți incluzând nume mari precum Snoop Dogg, Rihanna, Airbnb, Universal Music, TikTok, Duolingo, P&G și American Airlines, Blindspot demonstrează abilitatea sa remarcabilă în a innova și crea, impactând radical modul în care brandurile interacționează cu publicurile lor.