AOC G2590PX – Review

Spread the love

AOC G2590PX este un monitor de gaming care oferă un raport de preț/performanță foarte bun, cel puțin pe hârtie. Hai să explorăm împreună cum reușește sau nu acest lucru.

Construcție/Design

Aspectul exterior al lui AOC G2590PX este unul minimalist, dar foarte plăcut. Materialele folosite sunt în principal plastice, dar sunt bine închegate și nu par că vor ceda în timpul ajustărilor de orice fel. Standul este solid și poate susține monitorul în poziție orizontală, dar și verticală, datorită capului care poate fi rotit la 90 grade în sensul acelor de ceas. De asemenea poate fi oprit în orice poziție intermediară, dacă vrei să ai un monitor pe diagonală, pentru cine știe ce motiv.

Pentru a-ți face viața mai ușoară, cablurile conectate la monitor pot fi redirecționate prin gaura din stand, gaură care este roșie ca și bărbia monitorului.

AOC a făcut economie la capitolul margini cu modelul G2590PX, panoul având aproximativ 7mm de coajă în cele 3 direcții unde ai adăuga alte display-uri, iar în partea de jos ai bărbia roșie cu logo-ul AOC de aproximativ 1,6 cm grosime. Efectul creat este unul foarte imersiv, mai ales dacă ai un setup multi-monitor pentru că nu vei avea margini prea mari între monitoare.

Că tot vorbim despre setup de multi-monitor, acesta poate fi folosit atât cu standul propriu, care este solid și are o montură care permite folosirea lui G2590PX atât în modul normal (Landscape), cât și vertical (Portrait), dar se poate folosi și cu orice stand/montura de perete VESA de 10/10 cm. Demontarea se face extrem de ușor deoarece ai un buton cu care eliberezi prinderile inferioare, nefiind nevoie de șuruburi.

Pornirea/oprirea cât și meniul monitorului sunt controlate cu ajutorul butonului multidirecțional din spatele lui G2590PX. Durează puțin până te obișnuiești cu secvența de pornire/oprire, mai ales că este ușor să apesi greșit și să deschizi de fapt meniul sau să navighezi prin el în loc să închizi. Mi-aș fi dorit să am un buton separat doar pentru ON/OFF, dar asta poate fi catalogat drept ceva superficial, sau moft.

AOC G2590PX se poate conecta la sistemul tău atât prin DisplayPort 1.2, HDMI 1.4, D-Sub, ba chiar și vechiul VGA. Singurul care lipsește este conectorul DVI.

Specificații

  • Diagonală Ecran: 24.5 inchi (aprox 62.3 cm)
  • Tip Panou : AU Optronics M250HTN01 variant TN (Twisted Nematic) LCD
  • Rezoluție nativă: 1920 x 1080
  • Luminozitate maximă: 400 cd/m²
  • Culori redate: 16.7 milioane
  • Timp de răspuns (G2G): 1ms
  • Refresh rate: 144Hz (variable, cu Adaptive-Sync)
  • Greutate: 5.4kg
  • Contrast ratio: 1,000:1 (20m:1 Dynamic Contrast)
  • Viewing angle: 170º horizontal, 160º vertical
  • Consum: 28W
  • Backlight: WLED (White Light Emitting Diode)
  • Boxe integrate: 2×2 W
  • Dimensiuni: Cu suport: 558.6 x 513.2 x 199.5 mm
  • Montare perete: 100 x 100 mm VESA
  • Interfata:
    • HDMI – 2
    • Display Port – 1
    • VGA – 1
    • USB – 5x USB 3.0 (1 upstream, 4 downstream)

Performanță

Unul din punctele forte ale acestui monitor este Rata de refresh și Timpul de răspuns foarte mic de 1ms GTG. AOC G2590PX atinge 144hz, cu tehnologia FreeSync de la AMD. Acesta funcționează și cu G-Sync de la Nvidia dacă ai o placă video din generația Pascal sau mai nouă (de la seria 1000 în sus). Pentru a activa sistemul de FreeSync/Adaptive Sync pentru plăcile video Nvidia trebuie doar să accesezi Nvidia Control Panel >> Display >> Set up G-Sync și să bifezi monitorul nou conectat, asta dacă nu s-a făcut totul automat deja.

De menționat că este recomandat folosirea cablului DisplayPort pentru G-Sync/FreeSync/Active Sync.

Pentru gaming, să dispui de până la 144 cadre/secundă este un avantaj clar peste monitoarele standard de 60 FPS. Toată acțiunea este mult mai fluidă, evident, dacă te ține tot sistemul și jocul pe care îl joci permite mai mult de 60 cadre pe secundă. Am testat în Counter Strike: Global Offensive, cu și fără V-Sync pentru a forța efectul de Flicker, fără succes, ceea ce e bine.

Cum ar trebui să arate meniul cu FreeSync activat.

De asemenea am mai testat în toate shooterele pe care le am eu, cum ar fi: Call of Duty – Modern Warfare diferitele moduri de Warzone apărute, în Escape from Tarkov, unde din păcate nu am atins 144fps deoarece jocul este limitat la 120 și nu e bine optimizat, în Overwatch (Da, incă mă mai joc Overwatch din când în când) dar și în Doom. Cel mai ușor se observă în shootere, mai ales în partea de multiplayer, pentru că ai un avantaj clar asupra celor care sunt limitați la 60 cadre. Este greu de explicat dar odată ce ai folosit un monitor de 144 Hz știi exact ce vreau să zic și nu vei vrea înapoi la 60.

Luminozitatea pe care o poate atinge AOC G2590PX este una de 400cd/m². Această valoare îți poate permite să scoți monitorul afară, direct în soare și să continui să îl folosești fără a suferi în lumină directă. Nu înțeleg de ce ai face așa ceva așa că am testat monitorul jucându-mă în lumina directă a soarelui prin geamurile de la casă, scenariul cel mai urât posibil și vedeam tot ce aveam nevoie în Escape from Tarkov.

Diferitele preset-uri de culoare/luminozitate pot fi folosite pentru a ajusta culorile după preferințe foarte ușor, dar pentru a configura mai precis trebuie umblat prin meniurile de culori și de luminozitate, lucru care nu este permis cât timp este activ un anumit preset. Eu am folosit modul FPS sau Racing destul de mult și pot spune că sunt destul pentru majoritatea gamerilor.

Limitările acestui monitor vin în principal de la panoul folosit, anume TN (Twisted Nematic). Datorită lui unghiul la care stai față de monitor poate afecta culorile redate. De asemenea un panou TN deobicei nu va reda spectrul de culori de care este capabil un IPS sau chiar și un VA, dar culorile redate nu sunt atributul principal al acestui monitor, deși acesta acoperă aproximativ 72% din spectrul de culori NTSC, ceea ce nu e chiar rău.

Concluzie

AOC G2590PX este un monitor foarte reușit pentru zona de preț în care se încadrează. Beneficiază de rata de refresh de 144Hz cu un timp de răspuns de 1ms GTG, sincronizat prin Free Sync, o luminozitate foarte ridicată la 400cd/m², culori decente și este extrem de ușor de montat și folosit în setup-uri cu monitoare multiple.

Singurele lui minusuri sunt la capitolul spectru de culori redate și distorsiunea culorilor la diferite unghiuri din cauza panoului TN.

Prețul lui AOC G2590PX este de 1050 lei în acest moment la eMAG


Spread the love

Comentezi?!