Foarte des sunt întrebat care monitor este mai bun. Răspunsul nu este întotdeauna simplu, depinde de câțiva factori care trebuiesc definiți sau avuți în vedere înainte de achiziție. O să încerc să nu intru prea în detalii. Nu vom discuta despre construcția panourilor, stratificare și alte lucruri care nu interesează cumpărătorul obișnuit. Keep it simple, Alex.
TN
Panoul TN (Twisted Nematic) este unul din cele mai vechi tipuri de panou LCD-LED. Monitoarele cu panouri TN sunt în general destul de ieftine, dar foarte rapide, de aceea sunt încă preferate de gameri.
La ce renunți pentru această viteză la preț redus? În general la culori foarte bune și unghiurile de vizualizare. Dacă nu privești un panou TN direct din față-centru, culorile și imaginea vor fi distorsionate. Nu prea recomand peste 24″ panouri TN.
Un exemplu de monitor bun cu panou TN: AOC AGON AG241QX, sau variante mai noi ale aceluiași monitor.
Avantaje
- Ieftin
- Timp de răspuns redus
- Rapid (Primele panouri 240Hz au fost TN)
- Bun pentru gaming competitiv
Recomandat pentru gaming pe buget redus.
Dezavantaje
- Unghiuri de vizualizare slabe
- Culori în general spălăcite
VA
Panoul VA (Vertical Alignment) este bazat pe o construcție diferită, unde cristalele sunt aliniate vertical, după cum spune și numele.
VA este cumva un compromis între IPS și TN, oferind atât culori decente, cât și viteză pentru gaming, la unghiuri de vizualizare considerabil mai bune decât TN. VA excelează la capitolul contrast dar lasă puțin de dorit la latențe. De aceea este recomandat achiziționarea unui model cu G-Sync/Adaptive Sync pentru a elimina acele probleme comune de stuttering/tearing.
Capabil să redea conținut HDR, chiar dacă nu la nivelul IPS.
Dacă joci foarte des pe întuneric, atunci panourile VA sunt recomandate pentru tine deoarece redau cel mai aproape-de-negru negru.
Un exemplu de monitor VA bun este, dacă vrei să go big – Huawei MateView GT 34inch Sound Edition sau seria AOC AGON G3, care vine în diferite dimensiuni sau forme.
Avantaje
- Unghiuri de vizualizare mai bune ca TN
- Contrastul cel mai bun
- Progresat bine la capitolul viteză și latență recent
- Culori ceva mai bune ca TN
VA-ul este în general un Jack-of-all-Trades
Dezavantaje
- Ceva mai scump ca sa obții performanțe similare cu TN.
IPS
IPS (In-Plane Switching) este panoul LED cel mai bun, obiectiv, dacă bugetul permite. Recent, cele mai semnificative progrese s-au făcut aproape exclusiv în materie de panouri IPS.
IPS era folosit în trecut predominant în editare grafică sau video, deoarece reda culori cel mai fidel dar era cel mai încet panou din punct de vedere al latenței. Noile modele IPS sunt considerabil mai rapide, evident pentru un buget mai ridicat ca la TN/VA.
Panoul IPS are contrastul puțin mai scăzut ca în cazul VA dar câștigă detașat la culori redate. Pentru conținut HDR este panoul cel mai recomandat.
Negrul redat este puțin mai slab ca la VA, mai ales dacă vrei gaming pe întuneric pe anumite panouri poți observa acel light bleed denumit IPS Glow.
Un exemplu de monitor IPS bun este BenQ EX2780Q, fratele lui mai mic BenQ Mobiuz EX2710S sau impresionantul AOC AGON League of Legends Edition.
Avantaje
- cea mai bună calitate a imaginii
- cele mai bune unghiuri de vizualizare
- Progrese considerabile recent în materie de latențe
Dezavantaje
- Prețul puțin mai ridicat decât VA/TN, dar diferențele sunt din ce în ce mai mici
- Latențe ceva mai ridicate pentru modelele ieftine
Cel mai recomandat în general pentru video/photo editing, cu variantele mai high-end pentru gaming, dar apar din ce in ce mai multe modele competitive la prețuri decente.
Mențiune onorabilă – OLED
Atât panoul TN, cât și VA sau IPS sunt panouri care se bazează pe tehnologia LCD-LED, panouri cu iluminare globală. Ea poate fi o sursă de lumină sau mai multe LED-uri în straturile inferioare, iar stratificarea panoului permite trecerea luminii într-un mod sau altul. De aceea apar așa numitele Light Bleed-uri sau efectul acela de negru-gri, pentru că Backlight-ul este întotdeauna pornit.
Tehnologia OLED (Organic Light-Emitting Diode) este construită diferit. În esență, fără a intra în detalii prea multe, fiecare pixel este auto-iluminat, fiind capabil să își închidă sursa de lumină pentru a obține negru perfect. De aceea culorile panourilor OLED sunt adesea foarte reușite, iar scenele întunecate sunt extraordinare. Dacă îți sună cunoscut termenul de OLED este pentru că majoritatea telefoanelor au ecrane bazate pe această tehnologie.
Televizoarele OLED sunt foarte populare pentru gaming-ul pe console și, încet încet, intră în zona monitoarelor și a laptopurilor de gaming.
Culorile sunt foarte reușite, contrastul puternic, iluminatul este mai slăbuț la modelele mai ieftine, iar viteza de răspuns este foarte bună.
Singura problemă a acestor panouri este aceiași întâlnită și la televizoarele OLED, anume Burn-IN-ul. Burn-in este când un pixel rămâne întipărit permanent cu o anumită culoare în cazul în care ai o imagine care persista prea mult timp pe ecran. Un exemplu de astfel de imagine este Logo-ul canalului la care te uiți, sau anumite componente statice ale HUD-ului jocului pe care îl joci. Fiecare producător are diferite metode pentru a combate acest Burn-IN, de la Pixel Shift la Local Dimming și altele. Ideea e că un monitor folosit la PC este considerabil mai vulnerabil la Burn-IN deoarece ai mult mai multe elemente statice, cum ar fi Icoanele, meniuri, TAB-uri de la Browser etc, deci trebuie avut în vedere progresul tehnologiei de prevenție a Burn-in.
Avantaje
- Culori foarte bune
- Negru perfect
- Detaliile redate cu iluminarea per pixel
- Viteza de reacție foarte bună
Dezavantaje
- Prețul (fiind o tehnologie nou adoptată)
- Pixel Burn-IN
Recomandare universală atât pentru Desktop Gaming, cât și Console Gaming sau consum de multimedia este seria de televizoare LG C2-C1. Evident că voi updata pe măsură ce mai apar modele noi și sper sî reușesc să testez.
Concluzii
Bugetul dictează de cele mai multe ori alegerea pe care o facem. De aceea sper că am ajutat cu acest mini-articol să ofer o scurtă prezentare a avantajelor/dezavantajelor fiecărui tip de panou.
Într-o lume ideală în care bugetul nu este o problemă aș recomanda oricând un OLED. Are tot, cu mici probleme de Burn-In care pot fi ținute sub control cu anumite tehnici de utilizare.
Dacă investiția într-un OLED nu este în discuție atunci luând crescător în funcție de preț, TN<VA<IPS.
Iar dacă adăugăm la condiții și preferințe de culori/viteză de reacție/altele atunci acestea decid între ele, în funcție de compromisul pe care vrem să îl facem.
Cert este că diferențele nu sunt la fel de mari cum erau acum câțiva ani, cu avansuri considerabile pentru panourile VA sau IPS, TN fiind semi-abandonat, cu mici excepții.